23°C
Câțiva nori
Top știri

Adolescent de 15 ani, găsit împușcat în gospodăria familiei. Poliția investighează circumstanțele tragediei

Un adolescent în vârstă de 15 ani a fost găsit fără suflare în această dimineață, într-o gospodărie dintr-o localitate a raionului Briceni. Potrivit informațiilor oferite de Poliție, oamenii legii au fost sesizați în jurul orei 07:30 despre producerea tragediei. La fața locului au intervenit polițiștii și echipajele medicale, care au constatat decesul minorului.

Preliminar, victima prezenta o plagă provocată prin împușcare, iar una dintre versiunile examinate de anchetatori este cea a unui suicid.

În prezent, Poliția desfășoară acțiuni de urmărire penală și investigații pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia. Totodată, oamenii legii verifică proveniența armei, precum și legalitatea deținerii și păstrării acesteia.

Ancheta este în desfășurare.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
23 °C
Câțiva nori Simte ca 23°C
Umiditate 55%
Vânt 15 km/h S
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
24°C
0%
Vin
24°C
0%
Sâm
23°C
0%
Dum
24°C
0%
Lun
22°C
5%