23°C
Cer senin
Top știri

NATO, despre drona căzută peste blocul din Galați: „Condamnăm iresponsabilitatea Rusiei”

NATO condamnă „iresponsabilitatea Rusiei” după ce o dronă lansată într-un atac rus asupra Ucrainei a lovit în noaptea de joi spre vineri un bloc de locuințe din Galați, rănind două persoane și forțând evacuarea a aproximativ 70 de locatari, scrie antena3.ro.

„Dis-de-dimineață, un bloc de apartamente din România a fost lovit de o dronă, în timp ce Rusia ataca infrastructura ucraineană din apropierea graniței. Secretarul general NATO este în contact cu autoritățile române. Condamnăm iresponsabilitatea Rusiei și NATO va continua să își consolideze apărarea împotriva tuturor amenințărilor, inclusiv a dronelor”, a scris purtătorul de cuvânt al NATO în urmă cu puțin timp.

Atacul a avut loc în noaptea de 28 spre 29 mai, în jurul orei 02.00. Ministerul Apărării a transmis că Federația Rusă reluase în acea noapte atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România.

Drona a pătruns în spațiul aerian românesc și a fost urmărită de radare până în zona de sud a municipiului Galați, unde s-a prăbușit pe acoperișul blocului. Apartamentul de la etajul 10 a fost cel mai grav afectat. Cele două persoane care se aflau în locuință au primit îngrijiri medicale la fața locului și au fost transportate la spital. Aproximativ 70 de locatari au fost evacuați.

Două avioane F-16 au fost ridicate de urgență după ce dronele au după ce dronele au apărut pe radare în spațiul aerian românesc.

Ministerul de Externe de la București a catalogat incidentul drept „o escaladare gravă și iresponsabilă din partea Federației Ruse” și a anunțat că România va lua măsurile diplomatice necesare ca răspuns la această încălcare a dreptului internațional și a spațiului său aerian.

De la începutul ofensivei ruse împotriva Ucrainei în 2022 au fost detectate zeci de incursiuni ale dronelor pe teritoriul românesc, însă acesta este primul caz în care o dronă a lovit efectiv o clădire rezidențială.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
23 °C
Cer senin Simte ca 22°C
Umiditate 44%
Vânt 9 km/h SE
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
23°C
0%
Dum
33°C
0%
Lun
34°C
0%
Mar
35°C
0%
Mie
37°C
0%