19°C
Nori împrăștiați
Top știri

Creștinii ortodocși îi cinstesc pe Sfinții Împărați Constantin și Elena

Creștinii ortodocși îi sărbătoresc astăzi pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, considerați ocrotitori ai Bisericii și promotori ai creștinismului. Ziua are o semnificație deosebită pentru credincioși și reprezintă, totodată, prilej de sărbătoare pentru persoanele care poartă numele Constantin, Elena și derivatele acestora.

Sfinții Constantin și Elena sunt cunoscuți pentru rolul important pe care l-au avut în răspândirea creștinismului. Împăratul Constantin cel Mare a pus capăt persecuțiilor împotriva creștinilor prin Edictul de la Milano, emis în anul 313, iar mama sa, Elena, este cunoscută pentru descoperirea lemnului Sfintei Cruci, potrivit tradiției creștine.

Sărbătoarea are o semnificație aparte și pentru municipiul Bălți. Una dintre cele mai importante lăcașuri de cult din orașul Bălți, Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, poartă hramul celor doi sfinți. Edificiul, construit între anii 1924 și 1934, este un monument istoric și arhitectural al municipiului și servește drept catedrală a Eparhiei de Bălți și Fălești.

În tradiția populară, ziua mai este cunoscută și sub denumirile de „Constantinul Puilor” sau „Trăsnetul”. Se spune că în această zi nu este bine să se lucreze în gospodărie, pentru a evita pagubele provocate de foc sau fenomene naturale, iar păsările nu trebuie deranjate la cuiburi.

Potrivit datelor Agenției Servicii Publice, zeci de mii de moldoveni poartă numele Constantin, Elena, Costel, Constanța, Ileana, Nuța și alte derivate ale acestora, fiind felicitați astăzi de familie, prieteni și apropiați.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
19 °C
Nori împrăștiați Simte ca 19°C
Umiditate 58%
Vânt 13 km/h S
Presiune 1014 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
19°C
0%
Vin
24°C
0%
Sâm
23°C
0%
Dum
23°C
0%
Lun
21°C
0%