În satul Plop, raionul Dondușeni, soarele nu mai înseamnă doar lumină și căldură. De acum, el înseamnă și economie, independență energetică și mai multe resurse pentru comunitate. Cei peste 1.350 de locuitori ai localității beneficiază de o centrală fotovoltaică, instalată pentru a alimenta cu energie verde trei instituții publice: primăria, grădinița și Casa de Cultură.
„Avem o mare bucurie de așa proiect care nu ne putem închipui așa vreodată că ele există pe lume, dar datorită la ultimii ani de zile în țara noastră tare multe proiecte se fac datorită la atenția de sus către cetățenii țării noastre și avem niște primari în sat care au o tare mare tragere de inimă pentru locuitorii noștri.”
„Tot timpul sunt binevenite orice proiecte, dar acesta a avut o anvergură așa puternică, a fost un proiect unde s-a muncit foarte și foarte mult, cu pași mici, dar rezultat foarte frumos. E bine când un popor, o țară și un om este independent și când aceste panouri vor face independent un sat și o comunitate mică, cu pașii mici eu cred că mergem spre independență și un viitor mult mai frumos și mai prosper.”
Într-o comunitate mică, fiecare economie contează. Iar energia produsă local poate însemna facturi mai mici pentru instituțiile publice și bani care rămân în bugetul satului pentru alte necesități.
GHEORGHE PANFIL, primarul sat. Plop: „Avem nevoie de așa proiecte care ne aduc beneficii satului Plop, fiindcă așa proiecte produc energie electrică de care noi avem nevoie, în primul rând grădinița, este Casa de Cultură, este Primăria, unde se cheltuie destul de multă energie. La grădiniță, toată mâncarea care se pregătește, toate lucrările care se fac de spălare cu mașinile de spălat și așa mai departe, sunt cu un consum de energie foarte mare și în cazul acesta, parcul fotovoltaic din satul Plop care este de-acum pus în funcțiune, care la ziua de astăzi că poate să producă la 10.000 de kW, să ne acopere aceste cheltuieli de energie.”
Centrala fotovoltaică din satul Plop a fost construită în cadrul proiectului „Instalarea sistemelor de producere și furnizare a energiei folosind resurse regenerabile”. Valoarea totală a investiției este de 765 de mii de lei. Din această sumă, 612 mii de lei au fost alocate de Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, iar restul banilor reprezintă contribuția bugetului local.
Acest material a fost realizat cu sprijinul financiar al Guvernului Italiei, în cadrul programului „Accelerarea unei tranziții energetice echitabile în Republica Moldova”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD Moldova). Conținutul aparține autorilor și nu reflectă în mod neaparăt viziunea PNUD Moldova și a donatorilor.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.