18°C
Cer acoperit de nori

PROIECTE CURENTE:

Top stiri

Vapori de mercur depistați într-un depozit din satul Goian. Inspectorii de mediu au deschis o anchetă

Inspectoratul pentru Protecția Mediului investighează un caz de contaminare cu vapori de mercur într-un depozit din satul Goian, comuna Ciorescu. Prezența substanței toxice a fost confirmată în urma analizelor de laborator efectuate de specialiști.

Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, verificările au fost inițiate în urma unei sesizări. La fața locului s-au deplasat inspectorii de mediu, împreună cu specialiștii Laboratorului de Referință al Agenției de Mediu și ai Laboratorului Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.

În urma prelevării și analizării probelor, specialiștii au confirmat prezența vaporilor de mercur în aerul din incinta unui depozit situat în satul Goian, fapt ce indică existența unei contaminări și impune continuarea investigațiilor.

Pentru o evaluare completă și obiectivă a situației, autoritățile vor contracta serviciile unui laborator independent, acreditat conform standardelor Uniunii Europene. Acesta va efectua prelevări suplimentare și analize de confirmare.

După obținerea rezultatelor finale, inspectorii de mediu vor calcula prejudiciul cauzat mediului, iar dosarul va fi transmis Procuraturii Republicii Moldova pentru examinare și dispunerea măsurilor prevăzute de lege.

Totodată, dacă investigațiile vor confirma contaminarea solului cu mercur, persoana responsabilă de producerea poluării va fi obligată să suporte integral costurile de decontaminare, curățare și refacere a mediului, în conformitate cu legislația în vigoare.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimile știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
18 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 18°C
Umiditate 50%
Vânt 12 km/h NV
Presiune 1010 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
18°C
0%
Vin
21°C
4%
Sâm
23°C
0%
Dum
23°C
0%
Lun
17°C
65%