Republica Moldova marchează astăzi 35 de ani de la proclamarea Independenței. La Bălți, evenimentele dedicate zilei de 27 august au început cu depuneri de flori și au continuat cu o paradă și o defilare, la care au participat autorități, reprezentanți ai instituțiilor și locuitori ai municipiului.
„35 de ani în care am învățat că libertatea și dreptul de a ne decide singuri viitorul, trebuie prețuite și apărate în fiecare zi.”
Atmosfera de sărbătoare a adunat în centrul orașului bălțeni de diferite vârste. Pentru mulți dintre cei prezenți, Ziua Independenței înseamnă, înainte de toate, libertatea de a vorbi, de a-și exprima opiniile și de a-și decide propriul viitor.
„Pentru mine 27 august în primul rând este independența de a vorbi, independența de a ne exprima și de ne a spune gândurile și chiar de a ne dezvolta și a putea crește frumos.”
„Ziua Independenței este este o sărbătoare națională care unește oamenii în acel stat unde trăiesc, de aceea noi trebuie să susținem sărbătorile naționale dacă noi locuim în Moldova. Mie totul mi-a plăcut, a fost civilizat, frumos și cu mândrie.”
„Este o sărbătoare, pentru că este libertatea fiecăruia dintre noi, este dreptul la expunere liberă și …m este o stare de libertate pe care o apreciem și ne străduim să o avem și mai departe.”
Programul festiv de la Bălți a inclus și o defilare cu pas militar, moment apreciat de cei prezenți. Șefa Direcției Cultură a Primăriei Bălți, Stela Smirnov, spune că aniversarea celor 35 de ani de Independență reprezintă un moment important pentru întreaga țară.
STELA SMIRNOV, șefa Direcției Cultură la Primăria Bălți: „Este o zi importantă și deosebită pentru întregul popor al Republicii Moldova, Ziua Independenței, 35 de ani. Sigur că toți cei care sunt patrioți și care își iubesc țara, această zi este o sărbătoare pentru ei. Nu putem să nu o marcă și să nu o sărbătorim, pentru că independența pentru toți este ceva mare și important. Această paradă, defilare cu pas militar și pentru mine este o mândrie, de exemplu, fiindcă la repetiții când am fost mândră de ceea ce am văzut și de ceea ce avem în municipiul Bălți.”
Evenimentele dedicate Zilei Independenței au continuat pe parcursul zilei, marcând 35 de ani de la 27 august 1991, când Parlamentul a adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.