Un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața într-un grav accident rutier produs în dimineața zilei de 26 septembrie, pe traseul M-5, în apropierea satului Recea din raionul Rîșcani.
Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, accidentul s-a produs în jurul orei 08:00.
Tânărul se afla la volanul unui Mercedes Sprinter și se deplasa din direcția municipiului Bălți spre Rîșcani. Din motive care urmează să fie stabilite, acesta ar fi pătruns pe contrasens, unde vehiculul s-a ciocnit cu un autocamion condus de un bărbat de 63 de ani.
Impactul a fost fatal pentru șoferul Mercedesului. Tânărul de 25 de ani a decedat la fața locului.
Conducătorul autocamionului nu a fost rănit. Acesta a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a indicat că nu consumase alcool.
Polițiștii documentează cazul și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.


