Cinci incidente aeriene au fost raportate pe teritoriul Republicii Moldova în perioada 7–13 noiembrie 2026. Potrivit Ministerului Apărării, au fost înregistrate patru survolări neautorizate ale spațiului aerian și un caz de depistare la sol a fragmentelor unei drone.

La 7 noiembrie, două obiecte de tip aerostat au traversat neautorizat spațiul aerian al țării, în zonele localităților Moșana–Elizavetovca și Trifăuți–Ruslanovca.
Alte două survolări neautorizate au fost raportate pe 11 noiembrie, în apropierea localității Tudora, raionul Ștefan Vodă, și a localității Pervomaisc, din segmentul transnistrean.
Cel mai grav incident menționat în comunicatul Ministerului Apărării s-a produs pe 12 noiembrie, când în extravilanul localității Antonești, raionul Ștefan Vodă, au fost descoperite fragmentele unei drone.
Potrivit constatărilor preliminare prezentate de instituție, aparatul de zbor ar fi de model Gheran-2, cu propulsie turbo-reactivă. Drona ar fi lovit un pilon de beton, provocând o explozie cu efecte pe o rază de aproximativ 25 de metri.
Ministerul Apărării precizează că, de la începutul lunii noiembrie, au fost înregistrate șapte incidente aeriene, iar de la începutul anului 2026, numărul acestora a ajuns la 74. În total, din anul 2022 până în prezent, instituția raportează 111 incidente.
Autoritățile susțin că repetarea unor astfel de cazuri evidențiază riscurile de securitate pentru Republica Moldova, în contextul războiului din Ucraina. Ministerul Apărării subliniază necesitatea consolidării capacităților de supraveghere, detectare și apărare a spațiului aerian.
Totodată, cetățenii sunt îndemnați să nu se apropie de drone sau de fragmentele acestora și să anunțe imediat autoritățile prin intermediul Serviciului unic de urgență 112.