19°C
Câțiva nori
Top știri

/FOTO/ Acatiste în limba română, descoperite în Hagia Sofia: „Dezleagă-mi apartamentul ca să-l vând şi cel de la Leova şi de la Chişinău”

Publicaţia Zaman scrie, citând presa din Turcia, că administratorii Hagiei Sofia au constatat stricăciunea când bucăţi din blocul de marmură, de la bază, s-au desprins şi s-au sfărâmat. Piatra care fusese dislocată ascundea bileţele-acatist scrise în română, dar şi bileţele scrise în ebraică.

„Poliţia, care a examinat peretele în interiorul Moscheei Hagia Sofia, a dezvăluit că o piatră de aproximativ 30 centimetri lăţime şi 10 centimetri lungime a fost îndepărtată şi au fost ascunse în spatele unor pergamente şi foi scrise“, notează jurnaliştii turci.

Cinci bucăţi de hârtie şi un pergament în ebraică cu poze interesante au fost reţinute de poliţişti.

„Doamne, te rog din tot sufletul ca să-mi dezlegi toate farmecele şi făcăturile şi duşmanii de pe mine. (Elena) Dezleagă tot ce a fost legat şi deschide tot ce a fost închis. Dezleagă-mi apartamentul ca să-l vând şi cel de la Leova şi de la Chişinău. Să am sănătate, bani, linişte şi somn, linişte, fericire şi numa bine şi multe alte bune pe care le merităm”, scrie pe una dintre hârtii.

„Te rog, să ni se schimbe viaţa şi să mergem înainte şi să ne mişcăm din loc, să plecăm, să lucrăm, să avem iubire, pereche, copiii, păzire şi numai şanse de bine şi fericire. Noi merităm mai mult! Să ajungem la USA şi să fiu cu Mihaela, Noah, Cristofer şi să am greencardul şi documentele, lucru, bani, fericire şi viaţa deplină, pereche, sănătate, familie şi numai bine“, se vede scris pe o altă hârtie.

„Parchetul, care a demarat ancheta, a cerut Direcţiei Provinciale de Cultură şi Turism să examineze dacă piesele erau sau nu artefacte istorice“, consemnează presa turcă.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
19 °C
Câțiva nori Simte ca 18°C
Umiditate 45%
Vânt 14 km/h NE
Presiune 1032 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
19°C
0%
Vin
18°C
0%
Sâm
17°C
0%
Dum
18°C
0%
Lun
17°C
0%