16°C
Cer senin
Top știri

Ucraina va oferi Republicii Moldova o cotă suplimentară de autorizații pentru transport marfă

Ucraina va oferi Republicii Moldova o cotă suplimentară de autorizații pentru transport marfă

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a anunțat că Ucraina a dat curs solicitării ministerului pe care îl conduce de a oferi o cotă suplimentară de autorizații pentru transport marfă.

Astfel, în zilele următoare Republica Moldova urmează să primească, pentru anul curent, 3000 autorizații de tip tranzit/bilaterale și 2000 de autorizații portuare.

„Acesta este un rezultat imediat realizat în urma vizitei pe care am efectuat-o la Kiev, în luna noiembrie curentă. Mizăm pe cooperarea deschisă și eficientă pe viitor cu omologii noștri ucraineni”, a precizat Andrei Spînu, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit ministrului, în perioada 6-7 decembrie 2021 va avea loc Ședința comisiei mixte moldo-ucrainene în domeniul transportului rutier internațional, unde vor fi discutate un șir de subiecte actuale pe domeniul transportului rutier, inclusiv, definitivarea a tuturor aspectelor procedurale pentru asigurarea implementării unui regim liberalizat de transport de marfă.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
16 °C
Cer senin Simte ca 15°C
Umiditate 58%
Vânt 11 km/h NE
Presiune 1027 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
20°C
0%
Vin
26°C
0%
Sâm
27°C
0%
Dum
32°C
0%
Lun
34°C
0%