În raionul Teleneşti a fost confirmat un focar de gripă aviară

Citește și:

Departamentul virusologie specială al Institutului Zooprofilactic şi experimental din Italia (laboratorul internaţional de referinţă al OIE şi UE), prin încercările de laborator a confirmat prezenţa virusului Gripei Aviare subtipul H5N1, în probele recoltate de la păsări domestice, din satul satul Hirişeni, r-ul Teleneşti, transmite tvrmoldova.md. 

Potrivit ANSA, pe data de 22.01.2021 a fost întrunită  în regim de urgenţă Comisia antiepizootică excepţionale Teleneşti, care aprobat un Plan de măsuri pentru combaterea şi eradicarea acestui focar, conform prevederilor Hotărîrii Guvernului nr.939/2008 pentru aprobarea normei sanitar-veterinare privind măsurile de supraveghere, control şi combaterea gripei aviare.

Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor a demarat procedurile de notificare a structurile abilitate de la nivel naţional şi din cadrul Uniunii Europene, Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor, precum şi alţi parteneri externi despre apariţia focarului de Gripă Aviară pe teritoriul Republicii Moldova.

- Advertisement -

Ancheta epidemiologică este în desfăşurare şi se realizează de către o echipă de inspectori a Subdiviziunea teritorială pentru siguranţa alimentelor Călăraşi (cu raza de acoperire şi a raionului Teleneşti), în colaborare cu alte instituţii competente ale statului.

Proprietarii păsărilor nimicite în scopul lichidării rapide a focarului dat, vor beneficia de despăgubiri conform prevederilor Hotărîrii guvernului 645/ 2010 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de calculare a despăgubirilor acordate proprietarilor de animale sacrificate, ucise sau altfel afectate în urma lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor.

De la debutul anului 2022, au fost notificate în regiune peste 58 de focare  de gripă aviară la păsări domestice şi sălbatice în Belgia, Danemarca, Marea Britanie,  Cehia, Germania, Italia, Portugalia, Polonia, Franţa, Ungaria şi România.

În context, ANSA solicită proprietarilor de păsări să nu scoată păsările la imaşuri, lacuri sau râuri, să le ţină închise în propriile gospodării şi să limiteze la maxim posibile contacte cu păsările sălbatice sau din alte gospodării. Totodată, Agenţia solicită proprietarilor de păsări, să informeze urgent subdiviziunile sale teritoriale, medicii veterinari sau autorităţile publice locale, în cazul îmbolnăvirii şi pieirii păsărilor domestice sau a depistării cadavrelor păsări sălbatice.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Tânăr fără permis și în stare de ebrietate, implicat într-un accident cu o mașină de poliție la Sîngerei. Autospeciala, vandalizată ulterior

Un tânăr de 18 ani din localitatea Mărinești, raionul Sîngerei, este cercetat de polițiști după ce a fost implicat...

Tenisul feminin din Republica Moldova revine în Grupa a II-a a Billie Jean King Cup după 25 de ani

Echipa feminină de tenis a Republicii Moldova a obținut una dintre cele mai importante performanțe din ultimele decenii, reușind...
  sursa: cursbnm.md