Ghinion pentru un bărbat în vârstă de 80 de ani din raionul Ocnița. Acesta a rămas fără 150 mii lei. Banii i-au fost sustrași din locuință în timă ce el muncea prin gospodărie.
Potrivit poliției, totul s-ar fi întâmplat în dimineața zilei de 23 ianuarie. Poliția a fost alerată de un bărcat care a comunicat că o persoană necunoscută prin acces liber a pătruns în domiciliul unui bărbat din satul Ocnița, de unde i-ar fi sustras o sumă mare de bani.
Imediat la fața locului s-au deplasat organele competente.
„Urmare investigațiilor întreprinse, polițiștii au stabilit că la data de 23 ianuarie, în intervalul de timp 07:30 – 07:45, persoane necunoscute, prin acces liber au pătruns în domiciliul victimei din satul Ocnița raionul Ocnița, de unde i-au sustras suma de 150 mii lei valută națională MD”, spune poliția. La moment, polițiștii din Ocnița petrec acțiuni de urmărire penală în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor, dar și a persoanelor care ar fi săvârșit infracțiunea.
Ulterior, oamenii legii vor lua o decizie legală în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

