/VIDEO/ Belșug la Târgul de iarnă din mun. Bălți. Ce puteți cumpăra la iarmarocul din centru orașului

Citește și:

De la alimente tradiționale și produse chimice de uz casnic până la obiecte de artizanat. Astăzi a început „Târgul de iarnă” în piaţa centrală a municipiului Bălţi, care a reunit producătorii locali din toată ţara. Bălțenii care au ajuns la iarmaroc de dimineață și-au cumpărat legume, fructe, miere, mezeluri, brânzeturi, dar și lucrări hand-made.

„Pe mine mă interesează mierea. În special pentru copiii, ca să nu bolească în perioada aceasta. Prețurile sunt faorte accesibile. 120 de lei eu consider destul de bun preț”.

„Am mai cumpărat așa cașcaval și mi-a plăcut foarte mult și am venit să mai cumpăr. Este o rețetă franțuzească originală și făcută în Moldova”.

- Advertisement -

Ion Dascăl a adus la târg diferite obiecte din lemn natural, care au fost lucrate manual în atelierul său. Toate produsele bărbatului sunt ECO, iar prețurile variază de la 50 de lei până la 400 de lei.

ION DASCĂL, meșter: „Am venit cu niște lucruri unice, din lemn. Sunt făcute de mine și se folosesc în orice bucătărie. Iată pentru pâine, dulciuri din scoarță de copac și avem și de acestea care fără scoarță de copac, pentru sarmale, pentru orice, pizza, carne, mămăligă”.

Pentru prima dată la târgul din Bălți a venit și Galina Samușchina din raionul Drochia cu un asortiment bogat din lumânări decorative lucrate manual.

GALINA SAMUȘCHINA: „Suntem cu lucrări hande-made, pregătite pentru sărbătorile care urmează, Ziua Îndrăgostiților, opt martie, Lucrări impecabile, care, după cum vedeți, sunt cu fructe și flori aromatizate. Aceste lumânări, ideea mi-a venit după ce am vizitat un târg din Anglia și am văzut aceste lucrări. În primul rând ele sunt frumoase, sunt aromatizate și la un preț accesibil”.

Nici mierea nu a lipsit de la târg. Deși tarabele sunt pline cu produse, cumpărătorii nu prea s-au înghesuit.

LIDIA BACINSCAIA, apicultor: „Avem prima miere de salcâm, după avem din flori de tei și iată aici avem polifloră. Iar aici avem un cocktail apicol. Este foarte bun pentru creșterea imunității, pentru copiii, maturi. Sperăm să se întoarcă lumea și spre apicultură, pentru că albinile dau o gamă foarte largă de produse, nu doar miere”.

MARIA SACARA, apicultor: „Am venit cu miere și diferite produse apicole. Avem miere din salcâm, din flori, din rapiță, de tei. Avem cocktail foarte bun pentru imunitate și ficat. Acesta conține lăptișor de matcă, polen, ținctură de propolis și miere”.

Târgul va continua până pe 28 ianuarie.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Aur balcanic pentru atleta Andreea Stavila. Sportiva din Republica Moldova a câștigat proba de 3000 m obstacole

Atleta din Republica Moldova, Andreea Stavila, a obținut medalia de aur la Campionatul Balcanic de Atletism, desfășurat în orașul...

Turneul Internațional de Tenis de Masă „Cupa Președintelui” a reunit la Drochia sportivi din trei țări

🏓 Sportivi din Republica Moldova, România și Ucraina participă la Turneul Internațional de Tenis de Masă „Cupa Președintelui” desfășurat la Drochia. 🏆 Competiția a reunit aproximativ 80 de participanți și a inclus meciuri disputate într-un spirit de fair-play. 🤝 Evenimentul a promovat colaborarea dintre comunitățile sportive din cele trei țări. #TenisDeMasă #Drochia #Sport
  sursa: cursbnm.md