5°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Uniunea Europeană expulzează de la Bruxelles 19 diplomaţi ruşi

Uniunea Europeană a declarat indezirabili 19 diplomaţi ruşi pentru „angrenarea în activităţi contrare statutului lor diplomatic” şi le-a cerut să părăsească ţara-gazdă, Belgia, transmite Reuters.

„Pe baza deciziei înaltului reprezentant (pentru relaţiile externe – n. red.) Josep Borrell, 19 membri ai Misiunii Permanente a Federaţiei Ruse la UE din Bruxelles au fost declaraţi personae non gratae”, a comunicat blocul european.

Uniunea a urmat astfel exemplul dat de mai multe ţări membre – Franţa, Germania, Olanda, Suedia, Belgia, Spania, Italia, Danemarca sau Slovenia – care au expulzat peste 150 diplomaţi ruşi în ultimele două zile, sub acuzaţia de spionaj.

UE a arătat că a luat decizia şi ca protest după apariţia informaţiilor privind crimele comise în oraşe ucrainene aflate sub controlul Rusiei după invazia începută în 24 februarie. Uniunea Europeană a calificat uciderea civililor drept „atrocitate”, dar Moscova susţine că este vorba de o înscenare din partea Kievului.

Sursa: tvrmoldova.md. 

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
5 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 3°C
Umiditate 85%
Vânt 11 km/h SE
Presiune 1010 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
10°C
95%
Vin
19°C
75%
Sâm
6°C
0%
Dum
7°C
0%
Lun
9°C
0%