9°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Și-a însușit, ilegal, sute de kg de carne. Medic veterinar din Bălți, reținut de CNA

Un medic veterinar din cadrul serviciului diagnostic de laborator al Direcției teritoriale pentru siguranța alimentelor din Bălți este cercetat penal de ofițerii CNA și procurori, într-un dosar de abuz de serviciu. Funcționarul este bănuit că ar fi pus la cale o schemă, prin care și-ar fi însușit abuziv sute de kilograme de carne sub pretextul că erau prelevate ca probe de laborator la eliberarea autorizațiilor sanitar-veterinare, fapt ce ar fi cauzat prejudicii considerabile agenților economici.

Potrivit materialelor cauzei, schema funcționa în felul următor: agenții economici din municipiul Bălți aduceau la laborator carnea, care urma să fie vândută în piețele din oraș, pentru a fi testată și a li se elibera autorizații sanitar-veterinare. Medicul veterinar ar fi prelevat ca probe cantități de carne mai mari decât prevede norma sanitară legală, iar carnea în surplus și-ar fi însușit-o abuziv și contrar obligațiilor sale de serviciu. Aceasta era ulterior comercializată unor persoane de încredere din anturajul său. Astfel, s-a stabilit că în perioada ianuarie 2021 – februarie 2022, funcționarul ar fi colectat zeci de kilograme de carne zilnic, cauzând daune în proporții considerabile agenților economici.

În această dimineață, ofițerii CNA și procurorii anticorupție, au efectuat acțiuni de urmărire penală în biroul de serviciu, automobilul și la domiciliul suspectului. În cadrul percheziționării domiciliului medicului veterinar, au fost găsite mai multe sume de bani, după cum urmează: circa 15 000 de euro, peste 15 000 de dolari, 7 600 de franci elvețieni și 3 000 de lei moldovenești, proveniența cărora urmează a fi stabilită. Banii erau deținuți într-un safeu metalic în casa bărbatului, iar valoarea lor totală depășește 700 000 de lei.
În consecință, bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore și a fost escortat la CNA pentru audieri.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
9 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 8°C
Umiditate 79%
Vânt 7 km/h SE
Presiune 1020 hPa
Prognoză 5 zile
Vin
14°C
0%
Sâm
19°C
0%
Dum
19°C
0%
Lun
19°C
0%
Mar
19°C
0%