13°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Dumitru Robu despre cazul „Jizdan”: procurorii sunt independenți, ei decid când au loc perchezițiile

Fostul ministru de Interne, Alexandru Jizdan, este vizat în două cauze penale, fiind vorba despre celebra Direcție 5 și îmbogățire ilicită. O spune procurorul general interimar, Dumitru Rubu. Șeful interimar al Procuraturii Generale a refuzat să ofere detalii pentru acuzațiile care i se aduc lui Jizdan invocând secretul anchetei și prezumția nevinovăției, notează IPN.

Procurorul general interimar a comentat vag perchezițiile efectuate ieri la domiciliul fostului ministru Jizdan. Dumitru Robu spune că a fost reluată o cauză penală ce viza îmbogățirea ilicită și care a fost clasată în 2021.

„Perchezițiile efectuate au loc în contextul a două cauze penale. O cauză penală cu denumirea generică Direcția 5 și o altă cauză penală este îmbogățirea ilicită, în privința căreia anterior a fost adoptată o decizie de clasare. În urma examinării în ordinea ierarhic superioară s-a constatat că decizia adoptată anterior de procuror este una viciată. Decizia de clasare s-a luat în vara anului 2021. Toate deciziile procurorilor pe care le considerăm viciate sau ilegale sunt sesizate Consiliului Superior al Procurorilor, iar inspecția urmează să se expună dacă sunt abateri disciplinare. Perchezițiile au avut loc astăzi la decizia procurorilor, ei sunt independenți, ei decid când sunt acumulate suficiente probe pentru a purcede la următoarele etape în cauzele pe care le au în gestiune”, a spus Dumitru Robu în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.

Anterior, Procuratura Generală s-a autosesizat în urma informațiile apărute în spațiul public privind o eventuală implicare a ex-ministrului Alexandru Jizdan, într-o crimă comisă în anul 2000. Dumitru Robu spune că acel caz rămâne nedescoperit.

„În urma informațiilor prezentate de mass-media, s-au examinat circumstanțele și pentru că a trecut o perioadă îndelungată de timp și potrivit prevederilor Codului de procedură penală, este vorba de expirarea termenului de prescripție. De aceea nu se putea interveni pe prezenta cauză penală. Procurorii nu pot încălca o normă legală”, a mai spus procurorul general interimar.

Ieri, în urma perchezițiilor efectuate de către procurorii PCCOCS, cu sprijinul ofițerilor SIS, la domiciliul lui Alexandru Jizdan, ex-ministrul a venit cu o reacție, menționând că „în perioada activității profesionale, în mandatul de ministru și deputat, am acționat conform legii Republicii Moldova”. Jizdan a mai spus că va colabora cu ancheta și le va oferi oamenilor legii toate informațiile necesare.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
13 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 11°C
Umiditate 59%
Vânt 0 km/h V
Presiune 1019 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
12°C
0%
Vin
16°C
0%
Sâm
19°C
0%
Dum
20°C
0%
Lun
19°C
0%