20°C
Nori împrăștiați
Top știri

Un aisberg uriaş s-a desprins de banchiză în Antarctica

Un aisberg uriaş, de peste 15 ori mai mare decât Parisul, s-a desprins duminică din Antarctica, au anunţat luni oamenii de ştiinţă britanici. Fenomenul nu se datorează schimbărilor climatice, deşi regiunea este ameninţată de încălzire, scrie hotnews.ro

Blocul de gheaţă de 1.550 de kilometri pătraţi s-a desprins din banchiză duminică, între orele locale 19:00 şi 20:00, în urma unui val puternic care a lărgit o fisură deja existentă în gheaţă, denumită Chasm-1, a precizat organismul de cercetare polară într-un comunicat.

În urmă cu doi ani, un aisberg de aproape aceleaşi dimensiuni se formase deja în aceeaşi zonă, cunoscută sub numele de Bariera Brunt, unde se află staţia de cercetare britanică Halley VI.

Specialiştii, care se află la faţa locului din noiembrie până în martie, au observat în ultimii zece ani evoluţia fisurilor mari din gheaţă, iar în 2016 BAS a decis să mute staţia cu aproximativ 20 de kilometri, de teamă că aceasta va ajunge pe un aisberg în derivă, ca urmare a topirii gheţii.

„Această desprindere era de aşteptat şi este un comportament natural al barierei Brunt. Nu are legătură cu schimbările climatice”, a explicat glaciologul Dominic Hodgson, citat în comunicat.

Cu toate acestea, continentul suferă de pe urma efectelor încălzirii globale, anul trecut înregistrându-se temperaturi record, la fel ca în alte părţi ale planetei.

În februarie 2022, întinderea gheţii a atins cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată în 44 de ani de observaţii prin satelit, potrivit raportului anual al programului european Copernicus privind schimbările climatice.

În 2021, topirea completă a unui aisberg, la 4.000 km nord de locul în care s-a desprins din banchiză în 2017, a eliberat peste 150 de miliarde de tone de apă dulce amestecată cu nutrienţi, îngrijorându-i pe oamenii de ştiinţă cu privire la impactul fenomenului asupra unui ecosistem fragil.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
20 °C
Nori împrăștiați Simte ca 19°C
Umiditate 42%
Vânt 14 km/h NE
Presiune 1032 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
20°C
0%
Vin
18°C
0%
Sâm
17°C
0%
Dum
18°C
0%
Lun
17°C
0%