13°C
Cer senin
Top știri

Peste 700 de tineri vor face serviciul militar. Precizările Ministerului Apărării

Peste 700 de tineri au fost încorporați în serviciul militar în termen. Anunțul a fost făcut de către reprezentanții Ministerul Apărării, după ce luni și marți a avut loc procesul de recrutare a soldaților, scrie realitatea.md

Potrivit şefului Centrului Gestionare Resurse de Mobilizare și a efectivului Armatei Naționale, colonel Octavian Druţă, tinerii au fost înrolați după ce  în perioada 23-24 ianuarie au fost supuși unui control medical preliminar. Druță a menționat că timp de patru luni ei vor trece un curs de instruire, după care vor depune jurământul militar.

”Recruţii au trecut un examen medical preliminar, efectuat de către comisiile de specialitate de pe lângă organele administrativ-militare teritoriale”, a declarat șeful-colonel Octavian Druţă.

Potrivit Ministerului Apărării, în perioada 17-19 ianuarie curent, peste 500 de soldați care au executat serviciul militar în termen timp de 12 luni, au fost trecuți în rezervă. Precizăm că, în conformitate cu legislația Republicii Moldova, procesul de încorporare în serviciul militar în termen are loc de patru ori pe an. În Armata Națională serviciul militar în termen durează 12 luni, iar cel cu termen redus- 3luni, unde sunt recrutați absolvenții instituțiilor de învățământ superior.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
13 °C
Cer senin Simte ca 12°C
Umiditate 51%
Vânt 10 km/h NE
Presiune 1032 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
13°C
0%
Vin
18°C
0%
Sâm
17°C
0%
Dum
18°C
0%
Lun
18°C
0%