13°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Proteste în Franța, mai multe rafinării blocate, transportul public paralizat, iar mai multe școli sunt închise

Serviciile rutiere, feroviare și aeriene vor fi toate afectate de protestele organizate în Franța de sindicatele care se opun planurilor de creștere a vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani. Guvernul pare însă dispus să meargă mai departe pentru a adopta proiectul de lege.

Vârsta minimă de pensionare urmează să fie ridicată treptat de la 62 la 64 de ani, iar pentru o pensie întreagă, stagiul de cotizare se ridică la 43 de ani. Acestea sunt propunerile centrale ale reformei sistemului de pensii, înaintat de guvernul președintelui Emmanuel Macron.

Reforma prevede și eliminarea unor privilegiile de care se bucură anumite categorii de angajați publici, cum sunt cei de la metroul din Paris.

„Dacă nu schimbăm nimic în următorii 10 ani, sistemul de pensii va acumula un deficit de 150 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă pensii mai mici și o scădere a calității vieții pentru pensionari”, a declarat ministrul Muncii, Olivier Dussopt.

Potrivit corespondentului France24, prezența la protestul din Paris este mai mare decât la precedentul, fiind estimată la între 60.000 și 90.000 de participanți.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram


Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
13 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 13°C
Umiditate 83%
Vânt 14 km/h NV
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
13°C
27%
Joi
15°C
0%
Vin
17°C
0%
Sâm
20°C
0%
Dum
20°C
0%