Risc de incendii în perioada secerișului. Vezi ce recomandă pompierii

Citește și:

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență desfășoară Campania de prevenire a incendiilor în perioada secerișului.

Astfel, în vedere evitării incendiilor pe suprafețe extinse, pompierii vin cu mai multe recomandări către proprietarii, dar și gestionarii terenurilor agricole din țară.

Specialiștii  interzic alimentarea și reparația tehnicii agricole de recoltare a spicoaselor pe suprafețele cu roadă pentru a evita aprinderea și extinderea focului. Salvatorii atenționează că este strict necesar combinele și tractoarele să fie dotate cu stingătoare și alte mijloace primare de intervenție în caz de incendii.

- Advertisement -

Fumatul în lanurile de cereale, miriști sau în apropierea acestora este strict interzis. Totodată, pompierii avertizează cetățenii că utilizarea focului pentru nimicirea paielor, miriștii sau altor resturi vegetale pe terenuri agricole sau în nemijlocită apropiere de acestea nu se admite.

Mai mult, în scopul evitării răspândirii arderii în caz de incendii pe spații extinse, lanurile cu cereale trebuie să fie separate cu fâșii arate de-a lungul drumurilor, căilor ferate adiacente şi fâşiilor forestiere. În condiții de umiditate redusă și temperaturi înalte, flăcările se răspândesc cu repeziciune și pot afecta terenuri pe suprafețe mari, provocând prejudicii materiale semnificative.

Angajații IGSU îndeamnă cetățenii să fie prudenți în perioada secerișului prin respectarea strictă a normelor antiincendiare.

Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, de la începutul perioadei au fost recoltate peste 147 mii hectare de cereale, constituind 42,11% din recolta totală a culturilor de cereale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/FOTO/ Noi imagini de la accidentul de lângă Sîngerei. TIR-ul răsturnat este evacuat

Au apărut noi imagini de la accidentul produs ieri în apropierea orașului Sîngerei, unde un TIR a derapat de...

Lotul național a stabilit cinci recorduri naționale la Campionatul Mondial de apnee indoor

Lotul național al Republicii Moldova a revenit de la Campionatul Mondial de apnee indoor, desfășurat la Novi Sad, Serbia,...
  sursa: cursbnm.md