19°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Instrumente muzicale, considerate „imorale” de către regimul taliban, arse

Ministerul afgan al Moravurilor a pus să se ardă instrumente şi echipamente muzicale confiscate în provincia Herat (vest), apreciind muzica drept ”imorală”, relatează AFP, vitat de news.ro. 

„Promovarea muzicii antrenează o corupere morală, iar faptul de a cânta muzică îi induce în eroare pe tineri”, a denunţat sâmbătă conducătorul Ministerului însărcinat cu Promovarea Virtuţii şi Prevenirea Viciului din provincia herat, Aziz al-Rahman al-Muhajir.

Autorităţile talibane au impus neîncetat, după ce au preluat puterea în augist 2021, legi prin care vor să impună respectarea viziunii lor austere a islamului, inclusiv interzicând muzica în public.

Pe rugul de sâmbătă au fost făcute scrum echipamente muzicale luate în mare parte din săli de căstorie din oraş, valorând în total câteva sute de dolari.

Au fost arse o chitară, un armoniu, două instrumente cu corzi şi o ”tabla”, un fel de tambur, dar şi boxe şi difuzoare.

În Afganistan, femeile sunt principalele vizate de aceste noi reglementări ale Guvenului taliban.

Ele nu au voie să apară în public decât dacă îşi acoperă corpul şi faţa.

Adolescentelor şi femilor li se interzice accesul în şcoli şi universităţi, dar şi în parcuri, în hamam şi săli de sport.

Marţi, mii de saloane de înfrumuseţare au fost închise în întreaga ţară. Autorităţile talibane consideră anumite îngrijiri prea costisitoare sau contrare islamului.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
19 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 18°C
Umiditate 62%
Vânt 3 km/h SE
Presiune 1026 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
19°C
0%
Dum
20°C
0%
Lun
19°C
0%
Mar
19°C
0%
Mie
19°C
0%