7°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Un moldovean anunțat în căutare, reținut la PTF Lipcani

Un conațional anunțat în căutare, reținut la PTF Lipcani. Ieri, 12 septembrie 2023, cetățeanul moldovean s-a prezentat în punctul de trecere a frontierei Lipcani-Rădăuţi-Prut, la revenirea acasă din UE. 

Ca urmare a măsurilor speciale de investigații și de urmărire penală întreprinse de polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale NORD s-a stabilit că moldoveanul era membru al unui grup infracțional specializat pe organizarea migrației ilegale. Acesta avea rolul de a asigura traversarea frauduloasă a frontierei moldo-ucrainene pentru mai mulți cetățeni ucraineni, în regiunea de nord a țării, prin ocolirea punctelor de trecere a frontierei de stat. Conaționalul ar fi pretins de la ucraineni 13 000 dolari SUA.

În acest sens, pe numele conaționalului a fost pornită o cauză penală conform indicilor infracțiunii prevăzuți de art.46, 362/1 alin. 3 lit a) Cod penal „Organizarea, în scopul obținerii, direct a unui folos financiar, a intrării, şederii, tranzitării ilegale a teritoriului statului a persoanei care nu este cetățean, nici rezident al acestui stat, acțiuni săvârşite asupra a doua sau mai multor persoane, de două sau mai multe persoane, de un grup criminal organizat” .

Conform procedurilor legale, angajații Direcției regionale NORD au reținut persoana și au plasat-o în izolatorul de detenție preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Edineț. 

Cercetările pe caz continuă, timp în care conaționalul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
7 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 4°C
Umiditate 80%
Vânt 23 km/h S
Presiune 1012 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
7°C
0%
Joi
7°C
100%
Vin
17°C
20%
Sâm
6°C
0%
Dum
5°C
0%