10°C
Cer senin
Top știri

A urcat beat la volan și și-a incendiat din neatenție mașina cu bricheta

A urcat beat la volan și și-a incendiat din neatenție mașina cu bricheta

A urcat în stare de ebrietate la volan și și-a incendiat din neatenție mașina. Este isprava unui tânăr în vârstă de 26 ani, originar din raionul Glodeni.

Incidentul s-a produs în seara zilei de luni, pe o stradă din municipiul Bălți. Oamenii legii au stopat tânărul, după ce au observat că acesta se deplasa haotic cu mașina pe o stradă din oraș. Ghinionul a dat peste tânâr atunci, când polițiștii au cerut actele pentru verificări. Conducătorul auto a scos o brichetă pentru a le căuta și din întâmplare și-a incendiat automobilul.

Polițiștii au încercat să stingă flăcările cu stingătorul, însă fără succes. La faţa locului au intervenit și două echipaje de salvatori, însă nici aceștia nu au reușit să salveze autoturismul.

Testul a arătat că tânărul depăşise de patru ori norma de alcoolemie admisă de lege.

Făptașul s-a ales cu un dosar penal şi riscă până la 240 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
10 °C
Cer senin Simte ca 7°C
Umiditate 86%
Vânt 14 km/h NV
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
15°C
76%
Mie
15°C
94%
Joi
13°C
20%
Vin
20°C
0%
Sâm
18°C
0%