13°C
Nori împrăștiați
Top știri

Absolvenții instituțiilor cu profil artistic care vor munci în sate vor beneficia de indemnizații unice

Începând cu anul viitor, tinerii bibliotecari, muzeografi sau artiști, absolvenți ai instituțiilor de învățământ cu profil artistic, care vor alege să activeze în cadrul autorităților publice locale, vor beneficia de indemnizații unice din partea statului. Un proiect de lege în acest sens a fost votat de Parlament în lectură finală, transmite IPN.

Astfel, absolvenții instituțiilor de învățământ superior care se vor angaja conform repartizării Ministerului Culturii vor primi o indemnizație unică în valoare de 120 de mii de lei. Pentru absolvenții instituțiilor profesional tehnic mărimea indemnizației va fi de 90 de mii de lei. Banii vor fi oferiți în trei tranșe egale, în primii trei ani de activitate.

Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Culturii cu scopul de a motiva tinerii să se angajeze în instituțiile de cultură din țară, iar distribuirea prestatorilor de conținut cultural să fie uniformă din punct de vedere geografic.

Potrivit datelor statistice, în ultimii trei ani, din cei 913 absolvenți ai Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice de la profilul arte, doar 90 s-au angajat în domeniu. În același timp, niciunul din cei 265 de absolvenți ai celor cinci instituții de învățământ profesional tehnic cu profil de arte nu a fost plasat în câmpul muncii.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
13 °C
Nori împrăștiați Simte ca 12°C
Umiditate 69%
Vânt 5 km/h NV
Presiune 1017 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
13°C
20%
Mie
15°C
70%
Joi
15°C
20%
Vin
16°C
0%
Sâm
17°C
0%