În perioada 10-16 martie 2025, Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 16.666 de solicitări, dintre care 2.567 pentru copii. Dintre acestea, 432 de apeluri au fost considerate inutile, neîncadrându-se în criteriile de urgențe medico-chirurgicale.
În urma acordării asistenței medicale de urgență, 6.715 pacienți, dintre care 1.452 copii, au fost transportați la spital pentru tratament de specialitate.
Cele mai frecvente urgențe
- 3.964 urgențe cardiovasculare, dintre care 60 cazuri de sindrom coronarian acut
- 3.278 afecțiuni respiratorii, inclusiv 1.814 infecții respiratorii virale acute
- 2.124 patologii neurologice, inclusiv 242 accidente vasculare cerebrale
- 1.329 urgențe traumatologice
În perioada menționată, ambulanțele au intervenit la 61 de accidente produse pe traseele din țară, în urma cărora 84 de persoane au fost rănite. Dintre acestea, 63 pacienți, inclusiv 28 copii, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.
În ultima săptămână au fost raportate 62 cazuri de intoxicații, dintre care:
- 22 intoxicații cu medicamente
- 10 intoxicații cu monoxid de carbon
- 16 intoxicații cu alcool
Totodată, echipele medicale au fost solicitate pentru 55 de persoane afectate de agenți fizici, chimici și de mediu, printre care 27 cazuri de arsuri și 28 cazuri de mușcături de animale sau înțepături de insecte.
Autoritățile îndeamnă populația să solicite serviciile medicale de urgență doar în cazuri justificate, pentru a evita supraîncărcarea echipajelor și a asigura intervenția rapidă pentru pacienții care au nevoie de îngrijiri imediate.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.