Primăria municipiului Bălți trage un semnal de alarmă cu privire la creșterea numărului de acte de vandalism în transportul public. În cadrul ședinței săptămânale cu serviciile municipale, administratorul Î.M. „Direcția de troleibuze” a raportat că astfel de incidente – inclusiv distrugerea scaunelor – au devenit tot mai frecvente.
Cel mai recent caz s-a produs pe strada N. Iorga, unde un troleibuz a fost ținta unui atac cu piatră, incident care a dus la spargerea unui geam costisitor.
Primăria condamnă ferm astfel de fapte și subliniază că vandalizarea bunurilor municipale nu doar generează pagube materiale, ci pune în pericol siguranța pasagerilor și a angajaților din transportul public.
Autoritățile îndeamnă locuitorii orașului să contribuie la protejarea bunurilor comune, să semnaleze cazurile de vandalism și să promoveze respectul față de mediul urban. În același timp, primăria anunță că va lua măsuri pentru identificarea și sancționarea celor responsabili.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.