15°C
Câțiva nori
Top știri

Alexandr Nesterovschi a fost condamnat la 12 ani de detenție

Deputatul neafiliat, Alexandr Nesterovschi, a fost condamnat la 12 ani de detenție într-un penitenciar de tip închis, fiind găsit vinovat de corupere pasivă și acceptarea finanțării unui partid politic de către un grup criminal organizat.

„Miercuri, 19 martie 2025, deputatul transfug Alexandr Nesterovschi a fost așteptat în fața instanței pentru a-și afla sentința în dosarul în care este învinuit de corupere pasivă. Mai mulți protestatari, colegi de-ai lui Nesterovschi din Blocul Politic „Victorie” și susținători s-au adunat la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pentru afla sentința. Totuși, Nesterovschi a fost cel absent de la ședința în care instanța a pronunțat sentința.” scrie zdg.md

Ziarul de Gardă mai notează că acesta a obținut cetățenia Federației Ruse cu puțin timp înainte de a-și afla sentința în dosar.

Avocatul acestuia, Anatolie Pitel, spune că nu cunoaște când exact a fost semnat actul de oferire a cetățeniei F. Ruse deputatului Nesterovschi, dar că, cel mai probabil, procedura de oferire a cetățeniei s-a desfășurat într-o perioadă scurtă.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
15 °C
Câțiva nori Simte ca 14°C
Umiditate 61%
Vânt 8 km/h NV
Presiune 1017 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
15°C
20%
Mie
15°C
70%
Joi
15°C
20%
Vin
16°C
0%
Sâm
17°C
0%