11°C
Cer fragmentat
Top știri

Ambasadoarele SUA, Canadei şi Marii Britanii, convocate la MAE rus pentru ”ingerinţă” în politica internă a Rusiei

Ministerul rus de Externe le-a convocat marţi pe ambasadoarele SUA, Canadei şi Marii Britanii, pentru a le atrage atenţia asupra acţiunilor acestora de „ingerinţă” în afacerile interne ale Rusiei, care le-ar putea atrage expulzarea din această ţară, după ce ele au condamnat în comun sentinţa împotriva unui opozant rus, venind împreună în faţa tribunalului, relatează agenţiile Reuters şi AFP, citate de agerpres.ro.

Opozantul Vladimir Kara-Murza, care deţine dublă cetăţenie, rusă şi britanică, a fost condamnat luni de un tribunal rus la 25 de ani de închisoare, sentinţă pe care Occidentul o consideră motivată politic. În vârstă de 41 de ani, Kara-Murza a făcut lobby pe lângă guvernele occidentale să impună sancţiuni împotriva Rusiei şi unor responsabili ruşi pentru încălcarea drepturilor omului şi s-a manifestat împotriva campaniei militare ruse în Ucraina.

Ministerul rus de Externe le-a acuzat pe cele trei ambasadoare de „ingerinţă grosolană în afacerile interne ale Rusiei şi de activitate incompatibilă cu statutul lor diplomatic”, după ce ele au apărut împreună în faţa camerelor TV pe treptele tribunalului din Moscova care l-a judecat pe Kara-Murza şi au condamnat acolo verdictul instanţei. Ambasadoarea britanică, Deborah Bronnert, a vorbit chiar în limba rusă, sperând că televiziunile ruse vor fi astfel încurajate să-i difuzeze mesajul.

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a amintit după acest episod că diplomaţii străini, inclusiv cele trei ambasadoare, care se amestecă în afacerile interne ale Rusiei riscă expulzarea. „Orice acţiune din partea Statelor Unite, Marii Britanii şi Canadei menită să incite la discordie şi duşmănie în ţara noastră va fi abordată în modul cel mai decisiv, şi diplomaţii implicaţi în această activitate subversivă vor fi expulzaţi din Rusia”, a indicat Zaharova. 

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
11 °C
Cer fragmentat Simte ca 10°C
Umiditate 65%
Vânt 4 km/h S
Presiune 1020 hPa
Prognoză 5 zile
Vin
17°C
0%
Sâm
19°C
0%
Dum
20°C
0%
Lun
20°C
0%
Mar
19°C
0%