fbpx
-2.9 C
Бэлць
sâmbătă, februarie 8, 2025

Amenzi de peste 11 000 000 de lei, aplicate de CNA pentru corupere electorală pasivă

Citește și:

Centrul Național Anticorupție informează că, până pe data de 31 ianuarie curent, a aplicat amenzi în valoare de 11 008 750 de lei pe marginea proceselor-verbale, recepționate de la Poliție, cu privire la constatarea contravenției prevăzute de art. 47/1 Cod Contravențional – ”coruperea electorală pasivă”. 

Este vorba despre amenzi de la 25 000 de lei până la 37 500 de lei, per caz, persoanele fiind sancționate pentru pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, a bunurilor, serviciilor, privilegiilor sau avantajelor sub orice formă, care nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, în scopul exercitării sau al neexercitării unor drepturi electorale în cadrul alegerilor. 

În prezent, CNA continuă examinarea proceselor-verbale recepționate de la IGP, urmând să ia decizii pe marginea acestora. De notat că, persoana care a săvârşit fapta contravențională este liberată de răspundere contravenţională dacă s-a autodenunţat şi/sau a contribuit activ la descoperirea ori la contracararea săvârşirii faptei de corupere electorală.

Articolul 47/1  a fost introdus prin Legea nr.230 din 31.07.2024 și a intrat în vigoare pe 15.08.2024, iar competența a fost atribuită Centrului Național Anticorupție.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

În Moldova vor fi construite două parcuri fotovoltaice cu o capacitate de 50 şi 40 de MW

Până la finele anului 2025 în Republica Moldova vor fi construite două centrale electrice fotovoltaice mari care vor mări...

/FOTO/ Construcția sistemului de apeduct magistral pentru asigurarea a patru localități cu apă potabilă din raionul Florești, în plină desfășurare

Lucrările de construcție-montaj a sistemului de apeduct magistral pentru asigurarea cu apă din râul Nistru a satelor Temeleuți, Văscăuți,...
  sursa: cursbnm.md