fbpx
7.2 C
Бэлць
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Anatolie Nosatîi: Nu suntem pregătiți pentru aderarea la NATO

Citește și:

Statutul de neutralitate ne-a lăsat singuri în fața provocărilor, cu un sistem de apărare care nu este relevant actualității. O spune ministrul Apărării Republicii Moldova, Anatolie Nosatîi. Potrivit ministrului, discuțiile privind revizuirea statutului de neutralitate sunt apanajul politicienilor, iar o eventuală decizie privind aderarea la o alianță militară trebuie luată după un amplu proces de consultare cu cetățenii. Ministrul Apărării spune că Republica Moldova nu este pregătită pentru aderarea la NATO, iar polemicile create în jurul acestui subiect sunt parte a războiului hibrid, notează IPN.

Într-un interviu pentru Politico, președintele Maia Sandu a menționat că, în prezent, au loc discuții serioase, dacă Republica Moldova își poate asigura singură securitatea sau e necesară apartenența la o alianță mai mare. În acest context, ministrul Apărării spune că renunțarea la statutul de neutralitate trebuie să coincidă cu dorința poporului de a face sau nu parte dintr-un bloc militar.

„Cu regret, domeniul apărării a fost dat uitării, n-au fost făcute investiții, de aceea nu putem face față provocărilor din prezent. Statutul nostru de neutralitate ne-a lăsat să fim de unii singuri și cu un sistem de apărare care nu este relevant actualității. Revizuirea statutului de neutralitatea trebuie s-o facă politicienii și trebuie s-o facă luând în considerare opinia cetățenilor. Acest subiect trebuie supus dezbaterilor, analizelor, este un proces democratic care trebuie să aibă loc în conformitate cu toate prevederile”, a spus Anatolie Nosatîi în cadrul emisiunii „Rezoomat cu Ileana Pîrgaru” de la RliveTV.

Anatolie Nosatîi spune că apartenența la o alianță militară nu presupune neapărat aderarea la NATO. Potrivit ministrului, Republica Moldova este departe de a atinge standardele țărilor membre NATO.

„Toți vehiculează cu NATO, dar doamna președinte n-a menționat despre NATO, ci despre o alianță. Dar alianțele sunt diferite, există alianțe locale, regionale. Dar toți cei care doresc să manipuleze la acest subiect au invocat NATO. NATO este o alianță politico-militară foarte puternică, iar dorința de a deveni membru nu este suficientă. Trebuie să faci față, să fii acceptat, să implementezi standarde în sistemul de pregătire, dotare. În primul rând, nici nu se discută acest lucru acum, dar noi nici nu suntem pregătiți. Este o discuție doar pentru a crea polemici în societate, pentru a distrage atenția de la alte probleme. În primul rând, trebuie să vedem ce doresc cetățenii Republicii Moldova”, a mai spus ministrul Apărării.

Declarația președintelui Maia Sandu privind posibilitatea aderării la o alianță a generat un val de critici. Politicieni din Republica Moldova și Federația Rusă au acuzat guvernarea de la Chișinău de încercarea de a atrage țara în război.

„Nu comentez ceea ce spun cei care-și doresc ca Republica Moldova să fie o țară slab dezvoltată, care nu are sistem de apărare, reziliență. Ei își doresc ca noi să nu avem capacitatea de a răspunde provocărilor. Toate aceste discuții sunt o parte componentă a unui război hibrid care este dus împotriva guvernării și statalității Republicii Moldova”, a punctat ministrul Apărării.

Potrivit Constituției, Republica Moldova este stat neutru. Modificarea legii supreme poate avea loc în Parlament, cu voturile a cel puțin 2/3 dintre deputați.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/METEO/ Cum va fi vremea astăzi, 20 aprilie. Se mențin temperaturile modeste

Cer noros și temperaturi modeste prognozează meteorologii pentru ziua de astăzi, 20 aprilie. Maxima zilei va fi de 15...

Un conațional bănuit în organizarea migrației ilegale, reținut în flagrant

Polițiștii de frontieră din cadrul SPF Otaci împreună cu ofițerii de investigații a DR Nord au destructurat un grup...
  sursa: cursbnm.md