fbpx
18.2 C
Бэлць
duminică, mai 19, 2024

Angajații din structurile de forță vor putea să muncească în sistem până la 55 de ani, după atingerea vârstei de pensionare

Citește și:

Angajații din structurile de forță vor putea să muncească în sistem și după atingerea vârstei de pensionare, până la 55 de ani. Un PROIECT care prevede acest lucru a fost votat, în a doua, de 72 de deputați.

Potrivit autorilor, prin aceste modificări legislative se urmărește valorificarea competențelor funcționarilor publici cu statut special, care au o vastă experiență de muncă.

Documentului mai prevede completarea legislației cu reglementări clare privind statutul studenților Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI. Astfel, aceștia se vor încadra în categoria de funcționari publici cu statut special, care va fi confirmată prin absolvirea studiilor.

Modificările legislative se mai referă la reglementarea procedurilor prin care se va asigura respectarea cadrului legislativ privind acordarea gradului special înainte de termen. De asemenea, va fi limitat accesul la funcții publice cu statut special a persoanelor concediate/destituite din funcții publice din motive disciplinare.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Rusia a lovit din nou Ucraina cu atacuri masive cu drone. A fost vizat inclusiv Kievul

Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seara cu atacuri masive cu drone, transmite dpa, citată de Agerpres. Deocamdată...

Peste 10.000 de alegători sunt așteptați astăzi la urnele de vot pentru alegeri locale noi

La urnele de vot sunt așteptați 10 766 de alegători. În cele 9 localități au fost deschise 13 secții de...
  sursa: cursbnm.md