Angajații Spitalului Raional Soroca nemulțumiți că au fost trimiși în concediu de șomaj tehnic

Citește și:

O parte din angajații Spitalului Raional Soroca au fost trecuți în concediu de șomaj tehnic, ceea ce a dus la nemulțumiri în colectiv. Mai ales fiindcă vor primi doar două treimi din salariu, scrie Observatorul de Nord.

Printre cei nemulțumiți este și Angela Grușcian, asistentă medicală în Secția Pediatrie.

„De ce anumite secții, pe timp de pandemie, am fost trimiși din cont propriu de pe data 29 aprilie până la 10 mai? Cu toate că noi am fost pe prima linie, dar acum când la Soroca parcă merge totul spre bine, noi nu mai trebuim la nimeni. Nouă nu ni s-a explicat nimic, am primit ordin să scriem din cont propriu pe această perioadă. La noi toată secția nu este de acord cu așa decizie, lucrătorii s-au revoltat unul față de altul, că n-a venit nimeni să ne explice. Să știți că chiar ne este obijduitor la tot colectivul, că noi suntem unica secție care n-am fost infectată cu Covid-19 și ne mândrim cu aceasta, dar ne-am dus la serviciu în care secție ne-au trimis, niciodată nu am zis nu și la urmă ne-am ales cu concediu din cont propriu” afirmă Angela Grușcian, care susține că mai mulți colegi sunt de acord cu ea.

Despre acest lucru a fost întrebată Angela Rusnac, Șefa Spitalului Raional Soroca.

„Toți angajații neantrenați în procesul actual până la deschiderea secțiilor de profil în perioada 29.04-10.05.2020 sunt în concediu de șomaj tehnic, inclusiv și Secția de Fizioterapie. Pe perioada dată angajații vor fi remunerați, conform prevederilor CM, adică cu 2/3 din salariu. Cererile din cont propriu, depuse la Secția de cadre, nu sunt luate în calcul”, a răspuns Angela Rusnac.

- Advertisement -

Sursa: Observatorul de Nord

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Bărbat cercetat după ce ar fi încercat să mituiască un polițist cu 40.000 de lei

Un bărbat de 39 de ani este cercetat penal după ce ar fi încercat să ofere o mită în...

Top 5 sfaturi pentru plajă: cum să obții un bronz perfect și o protecție maximă

O escapadă la mare sau o zi relaxantă la piscină reprezintă modul ideal de a te reîncărca cu energie și de a te bucura de soare. Totuși, expunerea la razele ultraviolete fără o pregătire corespunzătoare poate transforma rapid o vacanță de vis într-un coșmar plin de arsuri solare și disconfort. Pentru a te bucura din plin de vară și pentru a-ți menține pielea sănătoasă și radiantă, este important să urmezi câteva reguli simple, dar stricte. Iată cele mai bune cinci sfaturi pentru plajă de care trebuie să ții cont de fiecare dată când îți pregătești geanta de vacanță.
  sursa: cursbnm.md