Aproape 900 de primari și peste 11 mii de consilieri locali urmează să fie aleși la alegerile din toamnă

Citește și:

La alegerile generale locale din 5 noiembrie 2023 curent vor fi aleși 898 de primari și 11 058 de consilieri locali, dintre care 9 972 sătești (comunali), orășenești și 1 086 raionali/municipali.

Conform prevederilor legale, numărul mandatelor de consilier în consiliile locale care urmează a fi atribuite urmare a alegerilor locale generale, a fost stabilit în baza numărului de locuitori ai unităților administrativ-teritoriale la situația din 1 ianuarie 2023, conform datelor din Registrul de stat al populației prezentate de Agenția Servicii Publice.

În acest fel, în cazul consiliilor raionale (32 la număr), în 2 – vor fi atribuite câte 35 de mandate, în 20 – câte 33, în 10 – câte 27. În cazul mun. Chișinău, consiliul municipal va fi constituit din 51 de mandate, iar în cazul  mun. Bălți- din 35 de consilieri.

- Advertisement -

De asemenea, vor fi atribuite 9 972 mandate de consilier local pentru toate localitățile din țară. Celor mai multe dintre consiliile sătești (comunale), orășenești le vor fi atribuite câte 27 mandate – 6 localități, câte 23 mandate – 23 localități, câte 17 mandate – 17 localități, câte 15 mandate – 19 localități, câte 13 mandate – 182 localități, câte 11 mandate – 250 localități, câte 9 mandate – 399.

La alegerile locale generale din 2019, au fost aleși, în total, 11 580 de consilieri în consiliile locale, dintre care 1 108 de consilieri de nivelul II și 10 472 de consilieri de nivelul I.

Informația exhaustivă despre numărul de mandate de consilieri ce urmează a fi atribuite în urma alegerilor locale generale din 5 noiembrie curent, poate fi găsită pe pagina web a Comisiei, la rubrica „Alegeri locale generale 2023” sau accesând următorul link: https://shorturl.at/hknU8 .

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Copilă dispărută din Cahul. Poliția cere ajutorul cetățenilor

O minoră de 12 ani, din satul Alexandru Ioan Cuza, Cahul, este căutată de poliție după ce a plecat...

/VIDEO/ Căsuța rurală „La Beciul din Stâncă”, refugiu rustic de la Naslavcea

🏡 Pensiunea „La Beciul din Stâncă” din Naslavcea oferă turiștilor o experiență autentică în stil tradițional moldovenesc. 🌿 Cele trei gospodării rustice sunt amplasate într-o zonă pitorească de pe malul Nistrului, cu vedere spre Insula „Inima Moldovei”. 🌍 Locul atrage anual vizitatori din Republica Moldova, dar și din SUA, Franța și Polonia. #TurismRural #Naslavcea #Ocnița
  sursa: cursbnm.md