Arme deținute ilegal de un bărbat din Văratic, Rîșcani. Ce riscă

Citește și:

În baza informației operative, polițiștii din Rîșcani au efectuat percheziţii la domiciliul unui bărbat, de 68 de ani, din localitatea Văratic, suspectat de deținerea ilegală a armelor.

În timpul perchezițiilor au fost depistate şi ridicate 4 arme de model necunoscut și una asemănătoare automatului Kalașnikov.

Audiat de polițiști, bărbatul  nu a putut oferi o explicație clară privind proveniența armelor.

Totodată, menționăm că, suspectul nu este posesor de armă și nu este membru de club sportiv sau tir.


Armele au fost transmise pentru efectuarea expertizei balistice în vederea stabilirii mai multor aspecte necesare pentru investigarea cazului.

În caz că bărbatul va fi găsit vinovat pentru păstrarea ilegală a armelor de foc, acesta riscă o pedeapsă cu amendă de la 32 500 la 47 500 de lei sau cu închisoare de până la 3 ani.

Polițișști menționează că, în conformitate cu prevederile Legii nr.130/2012 privind regimul armelor şi al munițiilor, toate persoanele fizice şi juridice care deţin în posesie arme au obligaţia să se prezinte la poliție, pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor necesare pentru deținerea ori portul şi folosirea armelor, pentru eliberarea documentelor corespunzătoare, în condiţiile legii.

Totodată, persoana care predă benevol arma de foc, munițiile sau mijloacele explozive, pe care le-a păstrat ilegal, este eliberată de răspundere penală sau contravenţională.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Ziua lucrătorului medical, marcată prin recunoștință și apreciere pentru cei care veghează sănătatea oamenilor

În fiecare an, în a treia duminică a lunii iunie, Republica Moldova marchează Ziua lucrătorului medical și a farmacistului...

Vreme frumoasă și temperaturi de până la 32 de grade în Republica Moldova

Locuitorii Republicii Moldova vor avea parte astăzi, 21 iunie, de o zi cu vreme stabilă și temperaturi ridicate. Meteorologii...
  sursa: cursbnm.md