25°C
Cer fragmentat
Top știri

Astăzi este Înălţarea Sfintei Cruci. Ce semnificații are sărbătoarea

Astăzi creștinii ortodocși sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci. Aceasta este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, care aduce aminte de patimile şi moartea Mântuitorului pe Golgota. Spre deosebire de alte sărbători, Înălţarea Sfintei Cruci este marcată prin post aspru. 

Crucea este un simbol al victoriei asupra morţii şi păcatului, iar sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci este singura cu post aspru şi rugăciune care apare la data de 14 septembrie atât în calendarul bizantin (ortodox și greco-catolic), cât și în cel latin.

Potrivit unor tradiţii, de Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac (boz, micşunele, mătrăgună, năvalnic), care sunt duse, împreună cu buchete de flori şi busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii şi a fi sfinţite. Plantele astfel sfinţite se păstrează apoi în casă, la icoane sau în alte locuri ferite, fiind folosite pentru vindecarea unor boli, dar şi la farmecele de dragoste.

Busuiocul sfinţit de Ziua Crucii se pune în vasele de apă ale păsărilor, pentru a le feri de boli, în lăutoarea fetelor, pentru a nu le cădea părul, şi la streşinile caselor, pentru a le feri de rele, în special de trăsnete.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
25 °C
Cer fragmentat Simte ca 25°C
Umiditate 49%
Vânt 13 km/h NV
Presiune 1015 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
24°C
100%
Mie
16°C
100%
Joi
23°C
0%
Vin
22°C
0%
Sâm
27°C
0%