/AUDIO/ O avocată, reținută pentru că ar fi pretins și primit 1000 de euro pentru influențarea unor magistrați

Citește și:

O avocată a fost reținută de CNA și procurori într-un dosar în care este cercetată pentru trafic de influență. Aceasta a fost denunțată de o altă avocată care i-ar fi transmis mijloace financiare necuvenite pentru influențarea unei decizii de judecată. 

În cadrul procesului penal s-a constatat că bănuita, cunoscând despre faptul că denunțătoarea are o problemă cu fiul său, arestat într-un dosar penal, ar fi convins-o pe aceasta că, prin intermediul unei terțe persoane, poate determina judecătorii să modifice măsura în privința învinuitului în una non-privativă de libertate. În schimbul acestui serviciu, avocata ar fi pretins și primit 1000 de euro. Ulterior, a fost pronunțată decizia în privința fiului denunțătoarei, acesta fiind plasat în arest la domiciliu.  

- Advertisement -

În cadrul investigațiilor efectuate și din probele administrate s-a stabilit că, după pronunțarea deciziei, denunțătoarea și-ar fi revendicat banii de la avocată, iar aceasta i-ar fi returnat toată suma prin transfer bancar.  

Astăzi, ofițerii CNA și procurorii au desfășurat percheziții la domiciliul avocatei, soldate cu reținerea acesteia pentru 72 de ore. Acțiuni similare au avut loc și în privința celeilalte avocate, iar cercetările pe caz continuă, sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată. 

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Copilă dispărută din Cahul. Poliția cere ajutorul cetățenilor

O minoră de 12 ani, din satul Alexandru Ioan Cuza, Cahul, este căutată de poliție după ce a plecat...

/VIDEO/ Căsuța rurală „La Beciul din Stâncă”, refugiu rustic de la Naslavcea

🏡 Pensiunea „La Beciul din Stâncă” din Naslavcea oferă turiștilor o experiență autentică în stil tradițional moldovenesc. 🌿 Cele trei gospodării rustice sunt amplasate într-o zonă pitorească de pe malul Nistrului, cu vedere spre Insula „Inima Moldovei”. 🌍 Locul atrage anual vizitatori din Republica Moldova, dar și din SUA, Franța și Polonia. #TurismRural #Naslavcea #Ocnița
  sursa: cursbnm.md