fbpx
16.7 C
Бэлць
vineri, mai 17, 2024

Bărbatul din Fălești care și-ar fi determinat soția să se sinucidă în fața fiicei minore, trimis în judecată

Citește și:
Procuratura raionului Fălești au expediat în instanța de judecată cauza penală, în privința unui bărbat, învinuit de violență în familie care s-a soldat cu sinuciderea victimei.
În rezultatul acțiunilor de urmărire penală, întreprinse de angajații Procuraturii raionului Fălești și ai Inspectoratului de Poliție Fălești, s-a stabilit, că învinuitul, sistematic aplica violenţa asupra soţiei și a copiilor, manifestată fizic şi psihic prin amenințări verbale, înjurături şi aplicarea de lovituri.
Pe parcursul conlocuirii cu victima, pentru unele acțiuni violente, învinuitul a fost sancționat contravențional de mai multe ori.
Deși anterior a fost sancționat, învinuitul a continuat acțiunile sale infracționale, astfel că la 15.05.2022, fiind în stare de ebrietate alcoolică, aproximativ în jurul orelor 11:00, în timp ce se afla la domiciliul comun cu familia, a inițiat în prezența copiilor minori un conflict cu soția sa exprimat prin aplicarea asupra soției a multiplelor lovituri cu pumnii și picioare pe diferite părți ale corpului, cauzându-i ultimei, conform raportului de expertiza, leziuni corporale medii.
În aceeași zi, aproximativ la orele 20:30, învinuitul, încălcând ordinul de restricție emis în privința acestuia, a venit la domiciliul comun cu victima, urmare a cărui fapt victima, fiind sub influența frământărilor apăsătoare, apărute în rezultatul comportamentului agresiv al soțului, manifestat sistematic prin persecuție, jignire, înjosirea demnității, şi cauzarea vătămărilor corporale, s-a încuiat într-o odaie și în prezența fiicei minore de 10 ani, a recurs la actul de sinucidere prin strangularea cu un colan.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Pictorul Ștefan Florescu dăinuiește în sala mare a muzeului din Bălți

La 90 de ani de la nașterea artistului Ștefan Florescu, în incinta Muzeului de Istorie și Etnografie din Bălți...

/METEO/ Cer noros, dar fără precipitații. Câte grade vor fi astăzi

Pentru astăzi, 17 mai, Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează cer noros pe întreg teritoriul țării. În Nord se așteaptă temperaturi...
  sursa: cursbnm.md