Trei tentative de transportare ilicită a unor bunuri au fost documentate la Aeroportul Internațional Chișinău. Polițiștii de frontieră și funcționarii vamali au depistat în bagajele unor pasageri bijuterii din metale prețioase, monede și figurine din argint, care nu au fost declarate autorităților.
Primul caz a fost înregistrat la cursa Chișinău – Tivat. În bagajul unei femei nerezidente, în vârstă de 59 de ani, oamenii legii au descoperit bijuterii din metale prețioase, nedeclarate conform prevederilor legale.
Un alt caz a fost documentat la cursa Chișinău – Istanbul. Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 45 de ani, avea printre bunurile personale 21 de monede din argint, pe care nu le-a declarat autorității vamale.
Cea de-a treia tentativă a fost depistată la cursa Chișinău – Amsterdam. În bagajul unui nerezident de 44 de ani au fost găsite 15 figurine din argint, cu o masă totală de 98 de grame. Nici acestea nu fuseseră declarate Serviciului Vamal.
Potrivit autorităților, cele trei cazuri au fost depistate în urma controalelor non-intruzive efectuate asupra bagajelor pasagerilor.
Bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării. Persoanele vizate riscă sancțiuni în conformitate cu prevederile Codului contravențional.