fbpx
13.8 C
Бэлць
vineri, mai 3, 2024

Boris Johnson și-a dat demisia. „Sunt trist că renunț la cel mai bun job din lume”

Citește și:

Boris Johnson și-a anunțat joi demisia din funcția de șef al Partidului Conservator, ceea ce atrage automat și pierderea fotoliului de prim-ministru. El a spus însă că rămâne în funcția de premier până la alegerea unui nou șef al partidului. O serie de lideri conservatori exclud varianta ca el să rămână premier, spunând că demisia lui Boris Johnson din fruntea guvernului ar trebui să devină operațională astăzi, iar cabinetul să fie condus de alt prim-ministru interimar, scrie digi24.ro.

Boris Johnson a mai precizat că săptămâna viitoare va fi anunțat calendarul pentru alegerea viitorului lider al partidului și că intenționează să rămână în funcția de prim-ministru până la acel moment.

„Am convenit cu Sir Graham Brady, liderul grupului nostru parlamentar, că procesul de alegere a unui nou președinte începe acum, iar calendarul va fi anunțat săptămâna viitoare. Astăzi am numit un Cabinet care să guverneze, la fel cum voi face și eu, până la alegerea unui nou lider”, a declarat Boris Johnson.

Boris Johnson a declarat joi că a luat cunoștință de voința Partidului Conservator de a-și alege „un nou lider al partidului și, deci, un nou prim-ministru”.

„Vreau să vă spun că sunt trist că renunț la cel mai bun bun job din lume”, a declarat Boris Johnson în fața jurnaliștilor.

Mai mulți lideri conservatori sunt de părere că demisia lui Boris Johnson din fruntea guvernului ar trebui să intre în vigoare imediat, nu la toamnă, după alegerea unui nou lider al partidului, scrie The Guardian

„Trebuie să plece până diseară, (Dominic) Raab ar trebui să preia funcția”, a declarat un fost ministru pentru Guardian.

„Trebuie să predea astăzi cheile de la birou și să plece. Să fie un prim-ministru interimar”, a spus un alt fost ministru.

„Comportamentul său în ultimele 48 de ore a fost nesăbuit și haotic. Nu se poate pune bază în el să conducă țara până la toamnă. Dumnezeu știe ce-ar putea face”, a declarat, la rândul său, un lider conservator care a stat în preajma lui Boris Johnson în ultimele două zile.

Un fost consilier guvernamental a spus că e „periculos” să rămână Boris Johnson în funcție, în vreme ce alt fost ministru l-a numit „o rușine”.

Cursa pentru șefia Partidului Conservator va avea loc în această vară, astfel încât un nou prim-ministru să poată fi numit până la conferința conservatorilor din luna octombrie, mai scrie BBC, care anunță că astăzi este așteptată o declarație din partea lui Boris Johnson.

Încă doi miniştri din cabinetul său demisionaseră joi dimineață, după o serie de plecări care au însumat aproape 50 dintre membrii aparatului guvernamental.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Ouăle vopsite în Joia Mare nu se strică tot anul. Gospodinele din nordul țării au „înroșit” ouăle pentru Paști

„Vasul acesta totdeauna îl folosesc de așa ceva, aici ca să fie fixarea aceasta, vopseaua mai bine îi mai...

Soldații din SUA împreună cu cei moldoveni vor efectua exerciții militare în nordul țării

În perioada 9-16 mai, Armata Națională va participa la exercițiul „Swift Response-2024”, condus de Comandamentul Statelor Unite ale Americii în Europa și Africa. Exercițiul se va desfășura pe teritoriul Republicii...
  sursa: cursbnm.md