fbpx
14.8 C
Бэлць
vineri, mai 3, 2024

Casa Regală britanică a anunțat data la care vor fi încoronați Regele Charles și Regina Camilla

Citește și:

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii va fi încoronat în data de 6 mai 2023, la Westminster Abbey, a anunțat, marți, Palatul Buckingham, transmite Digi24.ro. 

Camilla, regina consoartă, va participa la ceremonie și va fi încoronată alături de suveran. Regele Charles a devenit suveranul Marii Britanii și Irlandei de Nord (și al celorlalte țări care sunt în uniune personală cu Regatul Unit) încă de la momentul decesului mamei sale, Regina Elisabeta a II-a, însă ceremonia de încoronare are loc, în mod tradițional, după o perioadă semnificativă de timp de la urcarea oficială pe tron.

Ceremonia va marca începutul simbolic al domniei noului suveran. Încoronarea de anul viitor va fi prima din aproape 70 de ani. Prin comparație, Regina Elisabeta a fost încoronată în iunie 1953, la un an și patru luni de la urcarea pe tron. Palatul Buckingham a transmis și că ceremonia „va combina anticul cu modernul” și va fi „înrădăcinată în vechi tradiții”, dar, în același timp, „va reflecta rolul monarhului de azi, cu privirea deschisă spre viitor”.

Regele Charles va avea 74 de ani la momentul încoronării, și va fi cel mai în vârstă monarh încoronat în istoria Regatului Unit și regatelor care l-au precedat.

Încoronarea are loc de ziua nepotului său, Archie, fiul lui Harry și Meghan. Încoronările de la Londra au loc la Westminster Abbey de mai mult de 900 de ani și sunt o combinație de simbolism constituțional și religios.

Încoronarea Elisabetei a II-a a durat în jur de trei ore, însă surse de la Casa Regală au sugerat că ceremonia de anul viitor va dura mai puțin și la ea vor participa mai puțini oaspeți.

În mod tradițional, monarhii stau pe tronul din secolul al XIV-lea al Regelui Edward al Angliei (n. red. – numit așa după Regele Edward Confesorul, unul dintre regii nenumerotați ai Angliei, anglo-saxon, însă creat la comanda regelui Edward I Plantagenet, 1272-1307) și pe cap li se așază Coroana Sfântului Edward, o coroană din aur care datează din secolul al XVII-lea.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Canada va acorda un sprijin financiar Guvernului de la Chișinău

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorul energetic și judiciar, dar și pentru sprijinirea societății...

/VIDEO/ Trebuie să achite peste 1 milion de lei. Consiliul nou strânge roadele celui vechi

Consiliul raional Sîngerei va achita celor doi vicepreședinți, scoși din funcție anul trecut, aproape un milion de lei recalcul...
  sursa: cursbnm.md