Știri

Medicii au reușit să-i restabilească complet degetele tăiate cu toporul copilului din Glodeni

Băiatul de 6 ani, din satul Cobani, raionului Glodeni, căruia i-au fost tăiate cu toporul două degete de către fratele mai mare, a fost operat cu succes. Medicii de la Spitalul clinic municipal „Valentin Ignatenco” din Chișinău au reușit să-i...

/VIDEO/ Patru persoane din Bălți vindeau droguri pe Telegram

Patru persoane cu vârste cuprinse între 23 și 35 ani, au fost arestați pentru 30 de zile. Aceștia activau într-o grupare infracțională specializată pe comercializarea drogurilor în zona de nord a țării. Oamenii legii au stabilit că în perioada anilor...

Elevii școlilor auto vor putea relua susținerea examenelor pentru obţinerea permisului de conducere

Începând de astăzi, 3 iunie, Agenția Servicii Publice (ASP) își reia activitatea, iar elevii școlilor auto vor putea susține examenele pentru obţinerea dreptului de a conduce vehicule la proba teoretică şi practică. Susţinerea examenului va fi organizată în cadrul secţiilor...

Un program de ecologizare va fi lansat în Republica Moldova

Astăzi, 3 iunie, în Republica Moldova va fi lansat un program naţional de ecologizare a întreprinderilor mici şi mijlocii. La eveniment vor participa reprezentanţi ai mediului de afaceri, autorităţilor publice centrale şi locale, mediului academic, instituţiilor/organizaţiilor de suport în afaceri...

Cine este noul vicepreședinte al Curții de Apel Bălți

Ion Talpă este noul vicepreședinte al Curții de Apel Bălți. Pentru acesta au votat 12 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. La concurs pentru această funcție a participat și magistratul Gheorghe Scutelnic. Potrivit Platformei Magistrat.md, Ion Talpă a fost numit...

Coronavirus România, INFORMAȚII OFICIALE: 19.398 de infecții și 1.288 de persoane decedate din cauza COVID-19

În România au fost confirmate, până acum, 19.398 de infecții cu coronavirus. Autoritățile fac apel la populație să se informeze doar din surse oficiale. În total, în România au murit 1.288 de persoane infectate cu coronavirus. Primul caz de coronavirus confirmat pe...

Un nou cutremur resimțit în Republica Moldova

Un cutremur a avut loc în România în urmă cu scurt timp. Seismul s-a produs în zona seismică Vrancea - judeţul Covasna. Acesta s-a resimțit și în țara noastră. Conform primelor date, cutremurul a avut o magnitudine de 4,8...

Protestele violente din SUA au continuat și luni noaptea. Anarhie pe străzile din New York, sute de arestări în toată țara

Pentru a șaptea zi consecutiv, în Statele Unite au loc proteste în zeci de state americane, după moartea lui George Floyd, un bărbat afro-american care a decedat după ce un ofiţer de poliţie alb l-a apăsat cu genunchiul pe gât....

Donald Trump anunță că mobilizează armata federală pentru a pune capăt „terorismului intern”

Președintele american Donald Trump a anunțat luni că va trimite „mii și mii de militari” care să pună capăt „răzvrătirilor și fărădelegilor” ce au loc în țară, considerând că violențele sunt provocate de elemente ce țin de „terorismul intern”. Este...

/VIDEO/ Șoferul vitezoman din Botoșani a transmis Live, pe Facebook, momentul impactului devastator

Tânărul care a provocat un accident devastator în Botoșani circula cu o viteză foarte mare prin oraș, atât de mare încât nici măcar nu a avut timp să vadă mașinile staționate la semafor. Vitezomanul a luat în plin mașinile de...

Ultimile știri

/VIDEO/ Ne așteaptă temperaturi de până la +41°C. Cum supraviețuiesc oamenii celui mai puternic val de căldură din acest an

🌡️ Republica Moldova se confruntă cu un nou val de caniculă, iar temperaturile vor urca până la +41°C. Oamenii spun că își desfășoară activitățile doar dimineața și seara, evitând orele cu temperaturi extreme. Meteorologii au emis avertizări de Cod galben, portocaliu și roșu pentru mai multe regiuni ale țării. #Caniculă #Meteo #RepublicaMoldova