Regimul de la Kremlin ar vrea să reia negocierile de pace cu Ucraina pe baza acordului eșuat din martie-aprilie 2022 de la Istanbul, a declarat purtătorul de cuvânt al dictatorului rus, conform Reuters. Peskov spune, însă, că „nu există...
„Iaca aici am ajuns, cu bani pe mână, cu tot și nu am putut să-l scăpăm, de atunci viața s-a schimbat total.”
O femeie din Drochia acuză medicii de la Spitalul Raional de neglijență. Femeia afirmă că pe data de...
Numărul cazurilor de rujeolă a „explodat” în Europa în 2023 faţă de 2022, trage un semnal de alarmă sucursala europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi îndeamnă la o intensificare a eforturilor de vaccinare, relatează AFP, preluată de...
Peste 80 de state au avut discuții duminică în Elveţia asupra formulei de pace în Ucraina propusă de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, însă co-organizatorii au admis că sunt încă departe de a fi gata să includă în aceste dezbateri...
În turul doi al alegerilor locale generale la Bălți au ieșit la vot doar puțin peste 25 de mii de oameni, din cei aproximativ 100 de mii înscriși în liste. Este una din cele mai mici rate de prezență...
Bălțenii nu se grăbesc să își aleagă primarul. Potrivit datelor furnizate de Consiliului Electoral de Circumscripție Municipală Bălți, până la ora 12.00 s-au prezentat doar 8% din totalul de alegători. O cifră mai mică de două ori decât în...
Nu e pentru prima dată când Ilan Șor își dorește primăria capitalei de nord. După experiența din 2021, când Marina Tauber a fost exclusă din cursa pentru funcția de primar al municipiului Bălți, la scrutinul din această duminică Șor s-a asigurat...
Ghenadie Eremciuc este unul dintre cei doi judecători din Bălți transferați recent la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) din Chișinău. Are 46 de ani, dintre care ultimii nouă i-a dedicat instrumentând dosare și dând sentințe.
I-am analizat activitatea, dar și...
Parmigiano, formagio, gorgonzola, caș dulce, brânză de oaie sau brânză de capre de rasă murciano-granadina. Cele mai specifice brânzeturi au fost expuse la Festivalul Cașului la Cobani, raionul Glodeni. Evenimentul a adunat producătorii de lactate din întreaga țară.
https://youtu.be/qtHDyykXA6U?t=1
COVALCIUC RUSLAN,...
Lumina se ieftinește, dar nu în egală măsură pentru toți. Chiar și după micșorarea tarifului, locuitorii din nordul țării vor achita mai mult decât au achitat consumatorii din centru și sud țării până acum. Oamenii spun că se simt...