fbpx
-0.9 C
Бэлць
duminică, decembrie 10, 2023

Caz șocant la Ocnița. Un bărbat a încercat să violeze o bătrână de 77 de ani

Citește și:

Un bărbat de 37 de ani din raionul Ocnița, a fost recunoscut vinovat pentru tentativă de viol, stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani și, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. 

În cadrul urmăririi penale, procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, la 18 septembrie 2023, aproximativ ora 20:30, inculpatul, aflându-se într-un sat din raionul Ocnița, urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale cu o femeie în vârstă de 77 ani, a pătruns în locuința acesteia, în timp ce ultima se afla culcată în pat. Prin constrângere fizică și psihică după ce a doborât victima la podea, a intenționat să întrețină cu bătrâna un act sexual neconsimțit, însă, din motivul că partea vătămată a reușit să fugă, ultimul nu și-a dus intenția până la capăt.

Inculpatul a recunoscut integral vinovăția pentru fapta de care a fost acuzat, prin urmare cauza în privința acestuia a fost examinată în baza acordului de recunoaștere a vinovăției.

Măsura preventivă (arestul preventiv) în privința inculpatului, a fost menținută de către instanța de judecată, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Bălți, în termen de 15 zile.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Joe Biden fuge de întrebările despre fiul său acuzat într-un nou dosar. Hunter: „Încearcă să mă omoare”

Hunter Biden, fiul preşedintelui american Joe Biden, a declarat vineri, 8 decembrie curent, că atacurile pe care le primeşte...

10 persoane au decedat și altele șase au fost rănite în urma mai multor atacuri asupra Ucrainei

Război în Ucraina. Ieri, 9 decembrie, o persoană a decedat și una a fost rănită în urma unui atac...
  sursa: cursbnm.md