11°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Cea mai longevivă femeie senator din istoria Statelor Unite s-a stins din viață

Senatoarea americană Dianne Feinstein, una dintre cele mai longevive politiciene din Statele Unite, a murit, vineri, la vârsta de 90 ani, scrie Digi24.ro cu referire la Reuters.

Feinstein a avut una dintre cele mai lungi cariere în politica americană, deținând funcția de senator pentru statul California din 1992. Democrata în vârstă de 90 de ani a murit în funcție, iar succesorul ei temporar, până la alegeri, va fi numit de guvernatorul Californiei, Gavin Newsom.

Ea a rămas cunoscută pentru prima reformă serioasă în domeniul armelor de foc în Statele Unite și pentru documentarea cazurilor de tortură ale suspecților de terorism la CIA.

Feinstein a fost, de asemenea, prima femeie care a devenit președintă a influentei comisii de informații din Senatul SUA.

De-a lungul carierei ei de aproape 31 de ani în Senatul SUA, Feinstein a rămas cunoscută ca o democrată moderată, adoptând uneori și poziții ceva mai liberale, dar criticată îndelungat de facțiunea de stânga din interioriul partidului.

Ea a ajuns în Senatul SUA după ce a câștigat alegeri anticipate în 1992 și a fost realeasă, apoi, de încă cinci ori, inclusiv în 2018, devenind, astfel, cea mai longevivă femeie senatoare din istorie.

Anterior, a fost primăriță a orașului San Francisco între 1978 și 1988, după ce predecesorul ei a fost asasinat. Momentul asasinatului a marcat-o atât de mult încât și-a dedicat cariera reformei în domeniul armelor de foc pentru a opri „uciderea nevinovaților”.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
11 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 10°C
Umiditate 90%
Vânt 12 km/h N
Presiune 1020 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
13°C
0%
Mie
12°C
0%
Joi
13°C
81%
Vin
12°C
0%
Sâm
12°C
55%