fbpx
9.1 C
Бэлць
duminică, mai 12, 2024

CEC: Până la data de șase septembrie nu putem vorbi de agitație electorală

Citește și:

La Comisia Electorală Centrală au fost înregistrate trei sesizări privind eventuale încălcări ale legislației electorale de către reprezentantul PAS la alegerile din municipiul Chișinău, Lilian Carp. O spune secretarul CEC, Alexandr Berlinschii. Potrivit reprezentantului CEC, deocamdată, nu poate fi vorba despre agitație electorală, întrucât niciun candidat nu a fost înregistrat oficial în cursă, notează ipn.md.

Partidul Liberal Democrat din Moldova, Partidul Național Moldovenesc și Mișcarea Alternativa Națională au depus sesizări la CEC prin care cer instituției electorale să verifice legalitatea acțiunilor reprezentantului PAS la alegeri, Lilian Carp. Sesizările au fost depuse după ce pliante cu poza și sloganul electoral al reprezentantului PAS au fost distribuite locuitorilor municipiului Chișinău.

„Avem trei sesizări la acest subiect semnate de reprezentanții a trei partide politice. La această etapă ele sunt examinate, decizia CEC va fi comunicată public. Codul administrativ nu-mi permite să mă expun asupra unei situații examinate în cadrul Comisiei, în caz contrar eu nu voi putea participa la luarea unei decizii. Dacă vorbim de candidații înregistrați la alegeri pentru municipiile Chișinău și Bălți, înregistrarea nu poate avea loc mai devreme de 6 septembrie. Respectiv, până la data de 6 septembrie nu putem vorbi de candidați în alegeri și nu putem vorbi de agitație electorală, a spus Alexandr Berlinschii.

Secretarul CEC mai spune că, până la înregistrarea oficială a candidaților în cursa electorală, acțiunile reprezentanților partidelor politice sunt examinate prin prisma legii privind partidele politice și prin prisma legii privind publicitatea politică.

„Agitația electorală, conform termenilor din Codul Electoral nu poate avea loc mai devreme de 30 de zile până în ziua alegerilor. Adică mai devreme de data de 6 octombrie. Însă noi avem alte legi care reglementează activitatea partidelor politice. Partidul politic activează zi de zi. Noi primim rapoarte lunar privind activitatea partidelor politice cu cheltuielile suportate din subvențiile alocate din bugetul de stat. Un lucru este cert, cei care încalcă legislația vor suporta sancțiuni, a mai spus secretarul Comisiei Electorale Centrale.

Alegerile locale generale vor avea loca în data de 5 noiembrie. Pentru organizarea celor două tururi de scrutin din bugetul de stat au fost alocate 178 de milioane de lei.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Dieta verde încetineşte evoluţia cancerului de prostată

O dietă bazată pe plante – una care nu exclude carnea şi peştele, dar care este compusă în mare...

Bătaie la beție, la Glodeni. Victima se află în stare gravă la spital

La data de 8 mai 2024, în jurul orei 21:19, poliția din Glodeni a fost înștiințată de către reprezentanții...
  sursa: cursbnm.md