9.7 C
Бэлць
sâmbătă, noiembrie 8, 2025

Cei doi bărbați arestați pentru furtul de la Luvru au recunoscut parțial faptele

Citește și:

Cei doi bărbați arestați sâmbătă pentru furtul spectaculos al unor bijuterii din Muzeul Luvru au ”recunoscut parțial faptele”, a anunțat miercuri procuroarea Parisului, Laure Beccuau, într-o conferință de presă, transmite AFP, citată de agerpres.ro.

”Ei sunt actualmente în curs de prezentare în fața magistraților” în vederea inculpării lor pentru ”infracțiunile de furt în bandă organizată, ceea ce poate duce la o pedeapsă de 15 ani de închisoare penală”, și pentru ”asociere de răufăcători”, pentru care pedeapsa este de 10 ani de închisoare, a precizat ea.

Ei vor compărea ulterior în fața unui judecător de libertăți care va decide eventuala plasare a lor în arest preventiv, așa cum a cerut Parchetul.

- Advertisement -

Cei doi bărbați ”sunt bănuiți că au pătruns în galeria lui Apollo pentru a sustrage bijuterii”, a explicat procuroarea.

Unul dintre ei are 34 de ani și cetățenia algeriană, trăind în Franța. Al doilea suspect este în vârstă de 39 de ani și locuiește la Aubervilliers, în regiunea pariziană, unde s-a născut.

Un suspect a fost arestat sâmbătă la aeroportul Roissy, în timp ce se pregătea să plece în Algeria, fără bilet de întoarcere în Franța. Al doilea suspect a fost arestat în aceeași seară în apropierea domiciliului său.

”Bijuteriile nu sunt în posesia noastră la ora când vă vorbesc”, a spus Laure Beccuau, care și-a exprimat speranța că obiectele furate vor fi găsite.

”Contrar față de ceea ce circulă în anumite media, nimic nu permite în acest stadiu să afirmăm că răufăcătorii ar fi beneficiat de o complicitate din partea cuiva din interiorul muzeului”, a insistat procuroarea Parisului.

Anchetatorii au putut identifica ”cu certitudine implicare a patru răufăcători”, dar nu exclud posibilitatea existenței unui număr mai mare de persoane susceptibile a fi destinatari, a încheiat Beccuau. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Omorul dintr-o cafenea din capitală: suspectul principal, extrădat în Moldova

Direcția cooperare polițienească internațională a Inspectoratului General al Poliției a realizat extrădarea lui Hassan Toper, cetățean al Republicii Turcia,...

/VIDEO/ Ministerul Muncii și Protecției Sociale a inițiat o anchetă de serviciu dupa un abuz produs la un centru de plasament din nordul țării

Ministerul Muncii și Protecției Sociale a inițiat o anchetă de serviciu în cazul de abuz înregistrat într-un centru de...
  sursa: cursbnm.md