14°C
Cer senin
Top știri

Certificatul de concediu medical, eliberat exclusiv digital din 1 martie 2026

Ministerul Sănătății și Agenția de Guvernare Electronică (AGE) au anunțat, pe 2 martie, lansarea oficială a sistemului informațional „Portalul certificatelor de concediu medical” (SIPCCM), o soluție digitală care modernizează integral procesul de constatare a incapacității temporare de muncă și eliberare a certificatelor medicale.

Începând cu 1 martie 2026, certificatul de concediu medical este eliberat exclusiv în format digital de către medicii de familie și medicii specialiști. Pacientul se prezintă la medic pentru inițierea concediului, însă nu mai trebuie să revină pentru a ridica documentul pe hârtie.

Prestatorii de servicii medicale vor emite, prelungi și închide certificatele în noul portal disponibil pe esanatate.gov.md. După semnarea documentului în sistem, angajatorul este notificat automat privind inițierea, prelungirea, închiderea sau anularea concediului medical.

Informația este disponibilă în Cabinetul cetățeanului și al antreprenorului de pe EVO.gov.md, secțiunea Sănătate. Totodată, datele sunt transmise automat către Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS). La solicitare, certificatul poate fi tipărit sau descărcat din platformă, fiind prevăzut cu cod QR pentru verificarea autenticității.

Secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Andrei Romancenco, a declarat că digitalizarea aduce beneficii tuturor actorilor implicați – pacienți, medici, angajatori și instituții publice – prin reducerea birocrației, trasabilitate și date corecte pentru politici publice.

La rândul său, directoarea AGE, Nicoleta Colomeeț, a subliniat că statul digital presupune circulația eficientă a datelor, fără ca cetățenii să fie „poștași de documente”. În perioada următoare, antreprenorii vor putea fi conectați direct prin platforma MConnect pentru acces automat la informații.

Implementarea sistemului are loc în baza noii instrucțiuni aprobate de Guvern în octombrie 2025 și face parte din Programul național de digitalizare și inovare în sănătate 2025–2030 (HG nr. 556/2025).

Digitalizarea este esențială în contextul în care anual sunt emise peste 420 de mii de certificate de concediu medical în Republica Moldova. Tipărirea acestora generează costuri de peste 1,4 milioane de lei pe an, iar procesarea manuală poate dura până la o oră pentru fiecare caz.

Autoritățile precizează că noul portal asigură continuitatea certificatelor emise anterior, fără a afecta drepturile persoanelor asigurate. Sistemul va fi dezvoltat constant, iar utilizatorii pot transmite întrebări sau sugestii la adresa esanatate@ms.gov.md.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
14 °C
Cer senin Simte ca 13°C
Umiditate 85%
Vânt 13 km/h SE
Presiune 1012 hPa
Prognoză 5 zile
Dum
22°C
0%
Lun
15°C
44%
Mar
13°C
0%
Mie
14°C
0%
Joi
14°C
0%