10°C
Cer senin
Top știri

Circa 250 kg de pește, prinse ilegal din Nistru

Doi conaționali sunt documentați pentru încălcarea regimului zonei de frontieră și braconaj piscicol. Aceștia au fost surprinși în noaptea de ieri, 20 aprilie 2023, în timp ce pescuiau pe râul Nistru cu ustensile confecționate manual.

În Parcul Național “Nistrul de Jos”, zonă aflată în responsabilitatea Sectorului Poliției de Frontieră Olănești, patrula mobilă a observat persoanele pe malul râului. În cadrul verificărilor de rigoare, cei doi bărbați nu au putut prezenta nici documente de identitate, nici avizul prealabil privind aflarea la frontieră și mai mult că pescuiau ilegal, când pe teritoriul Republicii Moldova a fost dispusă perioada de prohibiție la pescuit.

Despre acest caz au fost informați reprezentanții Inspectoratului pentru Protecția Mediului Ștefan Vodă, prezenți la fața locului pentru documentare.

Circa 250 kg de pește de diferite specii au fost prinse de braconieri, care după încheierea primară a procedurilor de control comun IGPF și IPM, peștele a fost eliberat în apele Nistrului. 

Totodată, pentru încălcarea regimului zonei de frontieră, cei doi bărbați s-au ales și cu amenzi în mărime de 10 u.c fiecare.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
10 °C
Cer senin Simte ca 10°C
Umiditate 76%
Vânt 3 km/h N
Presiune 1018 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
20°C
0%
Dum
22°C
0%
Lun
14°C
100%
Mar
14°C
0%
Mie
13°C
0%