8°C
Cer senin
Top știri

Comisiile juridice din parlamentele Republicii Moldova, României, Ucrainei și Albaniei se reunesc

Reprezentanți ai comisiilor juridice reunite pentru discuții despre integrarea europeană și statul de drept

Comisiile juridice din parlamentele Republicii Moldova, României, Ucrainei și Albaniei se vor reuni în cadrul celei de-a treia ședințe comune de lucru, care va avea loc în perioada 22–25 ianuarie, la Moisei, județul Maramureș. Evenimentul este organizat de Senatul României.

La ediția din acest an vor participa, în calitate de observatori și parteneri de dialog, reprezentanți ai parlamentelor din Azerbaidjan, Kazahstan și Georgia.

Delegația Parlamentului Republicii Moldova va fi condusă de Veronica Roșca, președinta Comisiei juridice, pentru numiri și imunități. Din componența delegației fac parte deputații Igor Chiriac, vicepreședintele Comisiei, Igor Talmazan, secretarul Comisiei, precum și membrii Vladimir Rusu și Artemie Cătănoi. De asemenea, la eveniment va participa deputata Marcela Adam, secretara Comisiei pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.

Agenda reuniunii include trei paneluri de discuții, axate pe integrarea europeană și statul de drept, cu accent pe progresele și provocările în procesul de aliniere la acquis-ul Uniunii Europene. Discuțiile vor viza, printre altele, independența justiției, reformele constituționale și legislative, combaterea corupției, funcționarea instituțiilor democratice și respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Un alt panel va aborda traficul de persoane și criminalitatea organizată transfrontalieră, participanții urmând să formuleze recomandări legislative privind noile forme de exploatare, prevenirea recrutării minorilor, precum și consolidarea cooperării interinstituționale și judiciare.

De asemenea, o atenție deosebită va fi acordată violenței domestice și protecției victimelor, fiind discutate aspecte ce țin de armonizarea legislației cu standardele europene, dezvoltarea mecanismelor de prevenire, protecția grupurilor vulnerabile și cooperarea între justiție, poliție și servicii sociale.

Ședința comună a comisiilor juridice a fost organizată pentru prima dată în anul 2024, la inițiativa Senatului României, reunind inițial deputați din Parlamentul Republicii Moldova, Rada Supremă a Ucrainei și Senatul României.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
8 °C
Cer senin Simte ca 8°C
Umiditate 86%
Vânt 1 km/h SE
Presiune 1018 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
17°C
0%
Dum
22°C
0%
Lun
14°C
100%
Mar
13°C
20%
Mie
13°C
0%