Condamnare la Ungheni: 20 de ani de închisoare pentru viol asupra unei minore

Citește și:

Judecătoria Ungheni a pronunțat o sentință de condamnare într-un caz grav care vizează infracțiuni de natură sexuală asupra unui minor. Un bărbat de 84 de ani din raionul Ungheni a fost condamnat la 20 de ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis, după ce a fost găsit vinovat de viol și alte acțiuni cu caracter sexual neconsimțite.

Potrivit probatoriului administrat în instanță, faptele ar fi avut loc în perioada iulie 2022 – noiembrie 2023. Inculpatul ar fi acționat în mod repetat, cunoscând că victima este minoră, născută în anul 2010. Conform anchetei, acesta ar fi recurs la amenințări cu răfuială fizică și la răspândirea unor informații false pentru a constrânge victima.

Pe parcursul procesului, inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția.

- Advertisement -

Pe lângă pedeapsa principală, instanța a dispus și:

  • aplicarea măsurii preventive de nepărăsire a țării până la rămânerea definitivă a sentinței;
  • plata cheltuielilor judiciare în valoare de 30.864 lei;
  • acordarea unui prejudiciu moral de 100.000 lei în beneficiul reprezentantului legal al victimei.

Autoritățile subliniază importanța protejării minorilor și încurajează raportarea oricăror situații de abuz către instituțiile competente.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel în termen de 15 zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/FOTO/ Doi copii și un tânăr, răniți de obiecte asemănătoare rachetelor antigrindină

Trei persoane, inclusiv doi copii, au fost rănite în urma exploziei unor obiecte asemănătoare rachetelor antigrindină, în raioanele Glodeni...

/P/ Cum poți obține nota 10 din oficiu la BAC? Secretul pe care mulți liceeni din Moldova nu îl știu încă

Pentru liceenii din clasele 10-12, există o cale concretă de a obține nota maximă la examenul de Bacalaureat la...
  sursa: cursbnm.md